ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Monahul Nicolae de la Rohia a fost comemorat la sfârșitul săptămânii trecute la Paris, în cadrul unor evenimente religios-culturale, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea la Domnul, în 30 martie 1989, informează agenția de presă Basilica.

Manifestările au început sâmbătă, 29 martie 2014, în Biserica Parohiei ”Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva” cu slujba de pomenire, iar parastasul a fost oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Manifestarea s-a înscris în ciclul conferințelor ”Martor”, organizate de Sectorul Cultural al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Programul zilei a cuprins mai multe evenimente religios-culturale.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a susținut conferința cu tema „Nicolae Steinhardt - părintele Nicolae Delarohia, unul dintre marii mărturisitori ai lui Hristos din secolul XX”.
Este un moment sfânt şi o mare binecuvântare şi bucurie pentru românii de aici care s-au adunat în număr frumos. Sunt foarte ataşaţi de Sfânta noastră Biserică şi au preoţi deosebiţi şi un ierarh, pe ÎPS Iosif, care îi păstoresc şi le oferă şi acest dar, deoarece au ţinut un şir de conferinţe numiteMartor, vorbind despre toţi pătimitorii lui Hristos din temniţele comuniste. Părintele Nicolae este unul dintre ei, unul dintre cei mai prestigioşi şi cei mai vizibili mărturisitori. Este o pildă şi un model de convertire la Hristos şi mărturisire cu mult curaj şi cu multă bărbăţia a lui Hristos, care este până la urmă Mântuitorul tuturor neamurilor pământului.

Nicolae Steinhardt s-a născut în data de 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, într-o familie de origine evreiască. A studiat Dreptul şi Literele la Universitatea din Bucureşti şi a fost botezat la 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava. A fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la mănăstirea Rohia, aşezământ în care şi-a petrecut şi ultimii ani din viaţă. A trecut la cele veşnice pe 30 martie 1989.

Câteva citate din ”Jurnalul Fericirii”:

  • Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi.



  • Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.



  • Creştinismul este o şcoală a fericirii.



  • Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează.



  • Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.



  • Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.



  • Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.



  • Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat.



  • Biruinţa nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.



  • Mai rezultă ceva – enigmatic şi scandalos pentru raţionalişti: că toate virtuţile şi instituţiile creştine sunt lipsite de valoare, dacă nu se întemeiază pe dragostea de Hristos. El e Adevărul, nu morala predicată sau instituţiile întemeiate sau calităţile practicate în spiritul unor doctrine, oricît de apropiate de învăţătura lui. Nu există creştinism fără de Hristos – că dacă ar exista, mulţi evrei, politeişti, masoni şi puzderie de oameni cu moravuri curate ar fi demult creştini.



  • Trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.



  • Zi de zi sunt mai dispus să cred că însuşirea de căpetenie a fiinţei umane nu este atât iubirea de sine, cât ura şi invidia faţă de altul.



  • Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.



  • După ce L-ai cunoscut pe Hristos, îţi vine greu să păcătuieşti, ţi-e teribil de ruşine.



  • Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirlile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi stă la îndemână.



  • Opera de artă are un efect asemănător. Şi ea dezvrăjeşte. Credinţa ne dă bucurie, pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real, de unde rezultă că realitatea, realitatea cea necoruptă e frumoasă şi că rezonanţa e o lege fundamentală.



  • Ascetul arţăgos nu e autentic.



  • Condiţia umană e o condiţie teologală.