Nicu Covaci a câștigat drepturile de autor pentru melodiile Phoenix

Sfada dintre Nicu Covaci şi foştii săi colegi de trupă a început în primăvara anului trecut, când liderul formaţiei Phoenix I-a acuzat pe Mircea Baniciu că, de 40 de ani, îi cântă piesele pe care le-a compus.
„Sper să se facă dreptate, atât vreau. Să-mi păstrez dreptul asupra pieselor produse, compuse, realizate de mine. La formaţia Phoenix, în repertoriul nostru sunt 150 de piese de-ale mele, sunt vreo 7 de-ale lui J. Kappl şi 8 piese ale lui Baniciu. Atât timp cât ei se pun împreună şi îmi cântă repertoriul meu, piesele mele, lumea îi confundă cu Phoenix, dar ei nu sunt nişte Phoenix, ci nişte trădători”, a spus Nicu Covaci.
„Piesele s-au compus în sala de repetiție, el nu a venit cu niciun cântec gata compus, s-au făcut pe ideile fiecăruia dintre noi. Doar că el a fugit repede la Bucuresti, a semnat undeva pentru toate operele compuse împreună. Noi am cântat piesele astea din anii 70. Ar fi trebuit să am dreptul să le cânt și după ce nu mai sunt”, a spus Mircea Baniciu.
Fostul component al trupei Phoenix, Mircea Baniciu spune că Nicu Covaci le-a cerut, lui şi colegilor săi, sute de mii de euro despăgubiri, însă instanţa a decis ca liderul Phoenix să nu primească niciun leu.
„A cerut 250.000 de euro daune morale și 100.000 de euro daune materiale. Dacă asta e joaca lui preferată și, în loc să compună, își consumă energia cu tâmpeniile astea, cu tribunale, avocați, asta deja nu mai este treaba noastră. Procesul nu e pierdut, faptul că nu mai cântăm 4-5 piese din repertoriul Phoenix nu ne duce la pierzanie”, a mai spus Mircea Baniciu.
Formaţia Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, a fost înfiinţată în 1962, la Timişoara. Până în anul 2005, trupa Phoenix a scos peste 20 de albume.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)