Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial

Noi stenograme au apărut în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat că ar fi luat bani de la interlopi pentru a-l scăpa de închisoare pe Bercea Mondial, înregistrările surprinzând momentul în care s-ar fi încercat flagrantul şantajului reclamat de Mircea Băsescu. Familia lui Sandu Anghel îi atrage atenţia fratelui preşedintelui că are înregistrări cu el când spune că se va duce cu bani la şeful statului pentru a încerca să îl elibereze pe Bercea Mondial, înregistrări care vor ajunge la DNA, scrie Digi24.
Noaptea trecută, preşedintele Traian Băsescu a trimis un comunicat în care susţine că nu a discutat cu fratele său despre Sandu Anghel şi nici nu a primit bani pentru a-l scoate din închisoare.
Fiica lui Bercea Mondial îi spune fratelui preşedintelui că într-o săptămână va fi arestat, dacă înregistrările vor ajunge pe mâna procurorilor DNA.
Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial
Izaura Anghel: Naşule, eu dacă mă duc şi dau la DNA şi mata într-o săptămână eşti arestat!
Mircea Băsescu: Poftim?
Izaura Anghel: Într-o săptămână eşti arestat dacă eu dau filmarea! Îţi garantez milion la milion!
Ion Grinică Anghel: Noi nu mergem la televiziuni! Noi mergem direct în faţă la DNA.
Izaura Anghel: La DNA direct!
Ion Grinică Anghel: ... la procuror sau la DICOT şi uite domn'le ce am făcut, uite aşa, uite aşa..." Dumneavoastră sunteţi şi filmaţi şi când i-aţi spus lui Florin că i-aţi dat banii şi lui fratele dumneavoastră, Traian.
Marius Constantin: Sunt filmaţi şi bani şi tot!
Ion Grinică Anghel: Vă arăt filmarea dacă nu credeţi.
Mircea Băsescu: Măi, cine ştie ce oi fi spus eu, mă, atâtea s-ar fi putut să le fi spus, na, că eram cu Marian, ştii, să vă ajutăm, pe Marian... să...
Potrivit incerceptărilor, familia lui Sandu Anghel încearcă să ajungă la o înţelegere cu Mircea Băsescu, pentru a-şi recupera banii.
Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial
Izaura Anghel: Eşti filmat, naşule! Şi Doina e filmată! Şi dumneavoastră acasă când a fost naşa, eu, mama şi cu Florin şi vorbeam la masă şi atunci eşti filmat!
Ion Grinică Anghel: Naşule, hai mai bine să găsim o zi...
Izaura Anghel: Să găsim o soluţie să nu ajungem acolo.
Ion Grinică Anghel: Să ne daţi banii!
La un moment dat, Mircea Băsescu cere un răgaz ca să facă "nişte planuri".
Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial
Izaura Anghel: ... rămâne 50 şi mai rămâne 230! Şi 30.000 de euro mi-i dai pe 15 iunie şi 200, îmi mai dai 100 în iunie şi 100 în septembrie! C-aşa nu putem!
Mircea Băsescu: Greu, mici şanse.
Izaura Anghel: Deci cu ăştia n-am ce să fac!
Marius Constantin: Hai să facem într-un fel măcar, nu ştiu cum să-ţi spun, hai să rezolvăm într-un fel.
Mircea Băsescu: Mă laşi o săptămână, două...
Izaura Anghel: Nu pot, naşule!
Mircea Băsescu: Taci, mă, taci, mă, din gură! Că fac eu nişte planuri, să văd eu şi după aia stăm de vorbă. Că cu tine nu se poate sta de vorbă, tu eşti mai...
Familia lui Bercea Mondial îi propune lui Mircea Băsescu să îi ceară bani fratelui său.
Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial
Băsescu Mircea: Măi, tu nu înţelegi că eu nu am bani? Tu nu înţelegi că n-am?
Izaura Anghel: Uite ce mă enervează... N-ai mata bani, ă? Du-te şi împrumută-te de la frate-tu!
Mircea Băsescu: Cum să împrumut, mă, de la frate-miu? Tu crezi că ăla are bani? Să ştii că nici ăla n-are...
Marius Constantin: Traian? N-are Traian bani?
Mircea Băsescu: Nu!
Marius Constantin: Ai, mă...
În momentul în care Mircea Băsescu încearcă să încheie discuţia, familia Anghel revine la ameninţări.
Noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial
Mircea Băsescu: Hai să mergem, gata, am plecat, nu mai stau.
Marius Constantin: Are filmarea când zici dumneata că te duci şi dai banii lui Traian şi vorbeşti cu el şi facem ceva şi rezolvăm...
Mircea Băsescu: Bă, fugi de aici!
Ion Grinică Anghel: Bă, v-aducea şi nişte acte aici.
Marius Constantin: Să mor dacă te mint...
Reacția președintelui la noile stenograme:
După ce noile stenograme au apărut în presă, preşedintele a trimis un comunicat în care susţine că nu a discutat niciodată cu fratele său despre cazul lui Sandu Anghel şi nici nu a primit vreun ban pentru a interveni pentru acesta.
„Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere. De altfel, pedepsele aplicate de instanțele de judecată lui Sandu Anghel și altor membri ai familiei lui dovedesc că justiția a funcționat doar sub imperativul legii”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
3 președinți, 5 premieri și 10 miniștri de Interne au știut de faptele ilegale ale lui Bercea Mondial
Ieri, directorul Serviciului Român de Informaţii a anunțat că trei preşedinţi ai României, cinci premieri şi zece miniştri de Interneau ştiut că membrii clanului de interlopi Bercea Mondial sunt bănuiţi de zece infracţiuni grave, de la trafic de minori la coruperea magistraţilor. Au pus stăpânire pe judeţe întregi, au prăduit bugetul statului cu zeci de milioane de euro, au terorizat oameni de afaceri şi autorităţi, dar liderul grupării a ajuns după gratii doar când şi-a înjunghiat nepotul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)