Nuntă de Crăciun pentru Christina Aguilera

Celebra vedetă, Christina Aguilera, planuiește sa-și unească destinul de cel al logodnicul ei, Matthew Rutler, in decembrie anul acesta, chiar de Crăciun.
Cântăreața americană şi Matthew Rutler aşteaptă deja un copil care se va naşte în curând, ei visând să se căsătorească, într-o destinaţie exotică, la câteva luni după naşterea fiicei lor, informează femalefirst.co.uk. Cei doi s-au logodit anul acesta, de Ziua Îndrăgostiţilor și iși doresc de data aceasta o ceremonie discretă, departe de ochii iscoditori ai lumii.
"Ei adoră Hawaii, unde s-au şi logodit, însă Christina ţine la intimitate şi ar putea să închirieze o insulă privată", susține o sursă apropiată cuplului pentru revista Life & Style.
Vedeta are deja un fiu, Max, în vârstă de şase ani, cu primul ei soţ, Jordan Bratman. În 2010 l-a cunoscut pe Matt Rutler pe platourile de filmare pentru lungmetrajul "Burlesque: Vis împlinit" , în care aceasta a jucat, iar logodnicul ei era asistent de producţie.
Christina Aguilera, care a devenit celebră cu hitul "Genie in a Bottle", a câştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vândut peste 50 de milioane de albume pe plan mondial. În 2013, a fost inclusă de prestigioasa publicaţie Time în topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume iar in prezent este membră în juriul emisiunii "The Voice" din Statele Unite.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)