ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O femeie care trăieşte într-un sat din vestul Chinei susţine că tocmai a împlinit vârsta de 128 de ani, iar potrivit autorităţilor chineze ea este persoana care a trăit cel mai mult din istoria omenirii.

Almihan Seyiti, din regiunea Xinjiang, este membră a minorităţii uigure din China (popor asiatic din neamul turcilor). Este încă în putere, îi place să cânte şi, uneori, lucrează în grădină. Recent autorităţile au ajutat-o pe femeie să îşi sărbătorească ziua de naştere, alături de cei apropiaţi.
„Au dat o petrecere frumoasă pentru mine şi familia mea, nepoţii şi strănepoţii mei. Viaţa mea este frumoasă. Autorităţile se poartă bine cu mine. Mi-au construit casa unde locuiesc acum. Sunt foarte fericită”

, a declarat Seyiti pentru postul naţional de televiziune din China, citat de bbc.com.

În afara graniţelor ţării sale, vârsta pe care bătrâna susţine că o are nu este însă recunoscută. Înregistrările naşterilor din secolul trecut, în regiunile periferice ale Imperiului Chinez, sunt limitate şi nu sunt demne de încredere, spun istoricii, în special cele ale persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.

Deşi în trecut, statul chinez a mai susţinut că există pe teritoriul ţării uiguri care au trecut de vârsta de 120 de ani, autorităţile nu au adus dovezi clare ale vârstei acestora.