ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE 18.01 - Cel puțin 18 persoane au fost ucise în urma luării de ostatici din Mali, care s-a încheiat vineri după-amiază, după intervenția forțelor speciale, anunță autoritățile locale, citate de presa franceză.

   
"Optsprezece cadavre au fost găsite în Hotelul Radisson din Bamako", au declarat surse citate de AFP.
 
ACTUALIZARE 16.00- Președintele malian Ibrahim Boubacar Keita, aflat în Ciad pentru summitul G5 Sahel, revine de urgență în țară ca urmare a crizei ostaticilor din capitala Mali, a anunțat administrația prezidențială maliană, potrivit AFP.

 

Mai mulți atacatori au luat cu asalt hotelul Radisson din Bamako, în Mali, iar aproape 200 de persoane au fost luat ostatice de către aceștia. În scurt timp  în jurul clădirii forțele de ordine au stabilit un perimetru de securitate, iar presa locală spune că ar fi 13 atacatori.


Atacul ar fi început la etajul al șaptelea, unde jihadiștii au deschis focul pe culoare, a declarat o sursă din serviciile de securitate, iar nouă persoane ar fi fost ucise, potrivit presei italiene. Pe de altă parte, cel puțin două femei au fost eliberate de forțele de securitate, potrivit AFP. Alte surse spun că persoanele care au știut să recite din Coran au fost eliberate.

”Grupul hotelier Rezidor, care administrează hotelul Radisson Blu din Bamako, Mali, este la curent cu faptul că o luare de ostatici este în curs de desfășurare”, spune grupul într-un comunicat. „Potrivit informațiilor noastre, două persoane rețin 140 de clienți și 30 de angajați”, se menționează în comunicat.

”Echipele noastre de securitate sunt în contact permanent cu autoritățile locale pentru a oferi orice ajutor posibil în vederea restabilirii siguranței în hotel. În acest stadiu nu avem alte informații și continuăm să urmărim îndeaproape situația”, declară Rezidor.

Atacatorii ar fi venit la hotel cu o mașină care avea numere de corp diplomatic.