Educația din antichitate la... mister Google 

Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima și moravurile, cultura are a educa mintea", ne spune Mihai Eminescu.

Prin veacuri, fiecare societate, în funcție de stadiul de dezvoltare, de cunoașterea cultural-spirituală, de conjunctura politică și de dezvoltarea economică, a avut un model de educație, pe alocuri, chiar un „ideal” în această privință, deși vom observa că, în puține situații, procesul complex al educației are ca țintă Modelul Modelurilor, adică, pe Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul Întrupat.

Până la Modelul Pedagogului Ideal – Hristos, să facem o sumară trecere în revistă a modului cum a fost și este văzută educația de-a lungul mileniilor. La Platon (427-437 înainte de Hristos), educația consta în „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora (copiilor n. n.) care dispun de ele”. Dincolo de concept, exista mentalitatea, văzută astăzi ca discriminatorie, că „virtuțile” nu erau la îndemâna tuturor oamenilor, ci erau apanajul claselor nobile; doar urmașii claselor înalte dispuneau de virtuți pe care și le puteau cultiva!... Contemporanul său Aristotel, în Politica, susține că educația trebuie să fie „obiectul supravegherii publice, iar nu particulare”.

Câteva sute de ani mai târziu, în primul veac creștin, Plutarh (46-126 d. Hr.)a alcătuit un tratat Despre educarea copiilor. Este considerat cel mai complet tratat, pentru acea vreme, însă - privit din perspectivă creștină - și acesta este trunchiat, selectiv, fiindcă are în vedere educația copiilor care proveneau din aristocrația elenă. Mai mult, modelele de urmat priveau personalitățile pământești ale lumii de până atunci din literatură, poezie, artă, istorie. Unele dintre „modele” - un soi de „vedete” de doi bani din zilele noastre, pline de vicii. Deși, la acea vreme, Moise primiseră Cele zece porunci, pe Muntele Sinai, iar Plutarh - contemporan cu ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care erau în plină misiune de propovăduire a Răstignirii, Învierii, Înălțării la Cer și Pogorârii Sfântului Duh- pare să nu fi simțit în lucrarea sa adierea Duhului Sfânt!...

O perspectivă creștină asupra educației

Câteva veacuri mai târziu, scriitorul creștin Clement Alexandrinul (150-215prezintă Educațiasau Pedagogia creștinăca pe un proces care urmărește patru aspecte, pe care le numește principii. Zice Alexandrinul nostru că, în primul rând, procesul educației îl privește pe ucenic, pe cel educat, deci, scopul educației copilului era primordial. Copilul era cel care primea învățătura, în ideea de a deveni copilul lui Dumnezeu”, fiul lui Dumnezeu, de a păstra și cultiva „Chipul lui Dumnezeu”. Același scriitor creștin considera că educația îl privește și pe educator sau pedagog care are misiunea de a transmite învățătura ucenicului său.

Un alt aspect adus în atenție de Clement Alexandrinul privește metoda de predare a învățăturiiși, în al patrulea rând, avem de-a face cu... "materialul" propriu-zis de învățat, adică, materia pe care trebuia să o predea.

În acest complex proces, potrivit lui Clement Alexandrinul, principiile educației creștine se raportează la Hristos, Prototipul prototipurilor. „Pedagogia (sau educația) după voința lui Dumnezeu este (în)dreptarul adevărului pentru înțelegerea lui Dumnezeu, este deci o întipărire a faptelor sfinte pentru o durată perpetuă”, ne spune Clement Alexandrinul în Pedagogia sa.

Clement Alexandrinul ne explică faptul că adevărata educație este cea care vine de la Dumnezeu, care S-a arătat în Chip prin Fiul Său - Logosul Întrupat, fiindcă - spune acesta, „oricâte vom cere cu bun cuvânt să ne vină de la Dumnezeu, se vor împlini”. De ce? „Pentru că precum cârmaciul nu merge întotdeauna după vânturi, ci câteodată merge chiar împotriva lor, tot la fel și Pedagogul-Hristos nu urmează după orice curente”,continuă acesta. De altfel, Însuși Mântuitorul ne avertizează că nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu(Luca 4,4).

Scriitorul bisericesc îl aduce în atenție - ca model desăvârșit de urmat - pe Pedagogul Hristos, pentru că El este iubitor de oameni și El a urmat Cuvântul Tatălui până la Jerfa de pe Cruce din dragoste de Dumnezeu și de oameni. Desigur, în epoca lui „carpe diem” - „trăiește clipa”, a vorbi despre morală, despre principii, jertfă, educație în spiritul spiritualității creștine este un... delict! Riscăm însă și adăugăm că, pe scara educației creștine, cei care au ales neghina din Filozofia și Cultura vechii Grecii sunt capadocianul Sfântul Vasile cel Mare - el însuși format în inima Greciei, la Atena și antiohianul Ioan Gură de Aur, Sfântul care ne-a lăsat tomuri întregi de învățături despre cum trebuie să facem educația creștină a copilului, a tânărului, a creștinului iubitor de Hristos...

Didactica magna

Modelul lui Hristos revine și în Evul Mediu, prin cehul Jan Amos Komensky, Comenius, autorul lucrării Didactica magna, apărută între anii 1633-1657, prima carte care fixează principiile didacticii, ca știință și marchează „începutul profetic al educației moderne. Comenius susține că încă de la naștere, copilul este „dotat” nu numai cu semințele științei și ale cunoașterii, ci și cu cele ale religiozității.Numai că aceste semințedevin folositoare doar prin educație, prin buna educație, desigur.

Dezideratul pedagogului ceh privea educația ca pe un drept de care să beneficieze tot omul, activitatea pedagogică urmărind nu doar acumularea de cunoștințe, ci și cultivarea virtuților creștine: nădejdea, credința și dragostea.Pentru Comenius, pe lângă însușirea cunoștințelor culturale e nevoie de „învățarea bunelor moravuri și a pietății”, adică a bunelor deprinderi, „a valorilor și atitudinilor bune, pentru viața prezentă”, dar mai ales„cea viitoare”. Învățătura sa își trage seva din învățătura Evangheliei lui Hristos și din cea a Sfinților Părinți. Comenius merge pe ideea că întreaga creație, inclusiv, omul sunt creația lui Dumnezeu și din această perspectivă idealul de educație trebuie să se raporteze la Dumnezeu-Creatorul,iar copilul sau tânărul să ajungă încet-încet la desăvârșire. El susține că Pedagogia este „arta universală de a transmite Totul tuturor prin procesul de învățare”.

Numai că, în plin Ev Mediu închizitorial!, modelul său de educație era declarat drept „o utopie pedagogică”! Și constatăm că, de atunci și pană astăzi, prea multe nu s-au schimbat în atitudinea semenilor din cele patru colțuri ale lumii...

Odinioară, exista în mentalul comunitar românesc ideea că formarea micului vlăstar în Familie, trebuie completată și continuată în Biserică și în Școală, prin „dascăli”de vocație care să contribuie la formarea „personalității creatoare” a copilului, a unui caracter frumos, luminos, vlăstar care să participe, după puteri și după vocație la „perfecționarea societății”. Fiindcă, omul - cu atât mai mult un copil nevinovat - este „icoana lui Dumnezeu”pe pământ. Și fiind făcut „după Chipul lui Dumnezeu” (Facere 1,26), trebuie ajutat să ajungă la „asemănarea cu Dumnezeu”, prin cultivarea virtuților și desăvârșirea sa, cu scopul dobândirii vieții veșnice.

Observăm că înaintașii noștri s-au bazat, în educația tinerelor generații, pe această triadă de factori educaționali: Familia, Biserica, Școala. În lămurirea unor aspecte legate de necesitatea educării copiilor și tinerilor noștri, în spiritul credinței ortodoxe, vom pune în paralelă modelul de educare „Plutarh” și Modelul lui Hristos, ca Arhetip.

Vom aduce în atenție așa-numitele principii propuse contemporanilor săi de Plutarh, nu fiindcă sunt cele mai bune, ci pentru că - din nefericire - deși experiem de două mii de ani dreapta-credință, aceste pseudo-principii și pseudo-modele se regăsesc în multe dintre abordările noastre practice, în procesul de educație a copiilor și tinerilor noștri! Astfel, asistăm de când e lumea lume cu o opoziție între cele două modele, în cazul de față - modelul „Plutarh” și cel care are ca model iubirea răstignită a lui Hristos, model adus în fața nostră de Sfinții Părinți; noi ne vom opri la modelul propus de Sfântul Vasile cel Mare, în tratatul său „Către tineri...”

(va urma)

Maria Stanciu este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Galați și colaboratoare la Călăuza Ortodoxă

Partea a doua, aici: O perspectivă creștină asupra educației în era Google (II). Rolul Familiei creștine rămâne definitoriu