O româncă, desemnată “Cea mai bună asistentă medicală" din Anglia

O româncă plecată de opt ani la muncă peste hotare a câştigat titlul de “Cea mai bună asistentă medicală” din Anglia. Lia Smochină a lucrat la Spitalul Judeţean Bacău, iar în prezent este director adjunct la un cămin de bătrâni din Londra.
LIVRARE GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
După numai doi ani, ea a avansat în funcţia de asistentă- şefă, iar în 2013 a mai urcat o treaptă a succesului, fiind numită “deputy manager”, post pe care îl deţine şi astăzi la un azil din Londra. Cea mai mare recompensă a muncii ei a venit la sfârşitul anului trecut, când Lia Smochină a fost anunţată că este nominalizată pentru titlul de “Nurse of the year” (n.r. - asistenta anului), la recomandarea departamentului de îngrijiri paliative din cadrul Sistemului Naţional de Sănătate englez.
“Când mi-am auzit numele am fost copleşită, chiar nu am crezut că voi câştiga. A fost o experienţă unică atunci când am urcat pe podium în lumina reflectoarelor şi mi-a fost înmânat premiul”, a povestit Lia Smochină, conform Deșteptarea.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)