OMV sau Gazprom, cine a otrăvit apa oamenilor din Beba Veche? În legătură cu firma rusească, apare numele lui Traian Băsescu
Un caz deosebit de grav s-a petrecut în localitatea Beba Veche, cel mai vestic punct al ţării. Analizele apei din localitate arată că apa din localitate este contaminată cu arsen, în cantităţi mult peste limita admisă, informează portalul romaniacurata.ro. Localnicii nu ştiu dacă de vină este OMV care a avut o sondă până-n 2011 sau celor de la Gazprom, subsidiara din Serbia, care caută gaze de şist.
"În urma unor analize efectuate la un laborator specializat din Arad, am constatat că conținutul de arsen din apa potabilă de la Beba Veche în ultimele 12 luni a crescut în limite foarte mari. Dacă acest conținut de arsen este acceptat până la 10 unități, în momentul de față, este crescut la 26 de unități. Acest lucru nu se poate explica decât prin exploatările care au loc la un kilometru de comuna Beba Veche, peste granița cu Serbia. Aceste exploatări au loc de doi ani în Serbia și efectele nu au întârziat să apară și la Beba Veche. Nu am facut nicio sesizare până în momentul de față, dar o voi face în scurt timp pentru că eu consider că viața locuitorilor din Beba Veche este afectată de această apă cu conținut ridicat de arsen“, a declarat presei locale primarul Ioan Bohăncanu.
Subsidiara din Serbia a Gazprom se cheamă Naftna Industrija Srbije j.S.C. din Novi Sad, care apromit în 2012 un buget de 88 milioane de dolari pentru lucrări de explorare de petrol şi gaze în România, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina, conform sursei citate.
În România, NIS Petrol SRL a avut până în martie 2013 doi administratori. "Primul: Željko Kirin, actualmente CEO la Prospecțiuni SA, și în trecut angajat în Tender Oil&Gas, aparținând mogulului post-decembrist Ovidiu Tender. Al doilea: Mihai Corbu. Mihai Corbu (în prezent urmărit penal) este fost director al Lukoil România și cel care a intermediat tranzacționarea dreptului de difuzare a meciurilor de fotbal, între Liga Profesionistă de Fotbal și RDS/RCS, în contextul în care în paralel, Mitică Dragomir și patronul RDS, derulau afaceri împreună din care Mitică de la Ligă obținea un profit consistent. De asemenea, Mihai Corbu a avut grijă și ca achizițiile Gazprom, după intrarea companiei pe piața benzinăriilor din România, să fie legalizate la cabinetul Ioanei Băsescu, fiica președintelui României. Lukoil a fost unul din sponsorii PDL și ai lui Traian Băsescu în campania prezidențială din 2009", afirmă RomaniaCurata.ro.
Pentru a citi întreg articolul, faceţi click AICI.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Poza cu Trump e FAKE! La fel ca "președinția" lui Dan. BTI demonstrează - FOTO
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
LIVE: A PICAT! Doar 182 de voturi ”Pentru” Siegfried Mureșan și Nicușor Dan. PSD respinge ”guvernul marionetă”. George Simion, discurs istoric. Bolojan, huiduit - VIDEO
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)