Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia, profanat de necunoscuți

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia, ridicat în perioada interbelică prin contribuția populației, a fost, din nou, profanat de necunoscuți, partea din față a monumentului fiind plină de inscripții și desene, scrie Agerpres.
Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
Nu este pentru prima dată când obeliscul ridicat în memoria conducătorilor Răscoalei din Transilvania din 1784, unul din monumentele-simbol ale municipiului Alba Iulia, este vandalizat de persoane care dovedesc nu doar lipsă de civilizație, ci și lipsă de respect față de înaintași. În urmă cu câțiva ani s-a întâmplat același lucru și obeliscul a fost curățat chimic, dar desenele au reapărut inclusiv pe placa pe care se află inscripția "Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan".
Obeliscul, care are 22 de metri, a fost ridicat în doar câteva luni, în anul 1937, prin colectă publică, din inițativa ASTREI. Monumentul, rodul colaborării dintre arhitectul Octavian Mihălțan și sculptorul Iosif Fekete, a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea și a lui Mihai, voievod de Alba Iulia.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)