Obiceiuri și simboluri din Miercurea Mare. ULTIMA zi de CURĂȚENIE

Până duminică, ziua Înverii Domnului, credincioșii ortodocși au obiceiul de a posti. Dintre aceștia, unii țin post negru, nemâncând nimic, începând din această zi, până de Paște. Pe lângă post, care reprezintă curățirea trupului, cei mai mulți dintre români se pregătesc de întâmpinarea celei mai mari sărbători creștine făcând curat în case și în gospodării, însă există câteva obiceiuri pe care femeile credincioase încă le respectă.
„Dacă în Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă, în Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.”
În anumite zone, există obiceiul ca miercuri seara, la apusul soarelui,copiii să meargă cu colindul, la sfârșit primind ouă pentru înroșit.
Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care reușesc, astăzi să țină post negru vor fi protejaţi tot anul de boli de Sfânta Miercuri.
În unele sate se mai păstrează o tradiție conformă căreia cenușa din sobe este aruncată, în această zi, peste straturile din grădină, pentru a ajuta plantele să dea rod bogat.
Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne aduce cu o zi mai aproape de Sfintele Paști. Denia (slujba de seară) reamintește de două personaje simbolice: Iuda Iscarioteanul, apostolul trădător, care L-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginți şi Maria, femeia păcătoasă, menționată în Noul Testament, care, crezând din tot sufletul în faptul că Iisus Hristos este într-adevăr Fiul Lui Dumnezeu și nu un oarecare profet, a avut dorința de a i se ierta păcatele. Pentru aceea, această femeie a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei şi al îndreptării omului păcătos.
Aceste două personaje pomenite astăzi reprezintă doi poli opuși, două extreme. Pe de o parte, acea femeie care până atunci păcătuise fără să simtă deloc frică de Dumnezeu, care simțind că Iisus este Mântuitorul, s-a trezit brusc și i-a părut rău pentru păcatele sale și pe cealaltă parte, Iuda, vânzătorul, care era un ucenic al Mântuitorului, unul dintre cei doisprezece apostoli, pe care El îi iubea ca pe niște frați. Iuda este simbolul trădării și al lipsei de conștiință, pentru că deși știa cine este Iisus și credea în El, iubirea de arginți l-a orbit. Apostolul Luca, în Evanghelia sa, menționează că „a intrat satana în Iuda” atunci când a mers să vorbească cu arhiereii despre cum să-L vândă pe Învățătorul lui. Mai târziu, când „s-a trezit”, adică și-a dat seama de ce a făcut, s-a sinucis, spânzurându-se. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), miercurea este una din cele două zile ale săptămânii în care, pe tot parcursul anului, ortodocșii postesc, cu excepţiile zilelor marcate ca “harţi” în calendarul ortodox.
Există această istorie conform căreia în acel loc unde a curs sângele lui Iuda, a crescut tutun, supranumit și „iarba” sau „tămâia diavolului”, iar acolo unde a curs sângele sfânt al Mântuitorului, a crescut isopul, plantă deșertică asemănătoare busuiocului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)