Obiectivul Germaniei: Crimeea anexată de Rusia să revină în cadrul Ucrainei

Obiectivul Germaniei rămâne readucerea regiunii Crimeea către Ucraina, a afirmat cancelarul Angela Merkel, la un an de la referendumul prin care s-a decis anexarea peninsulei la Federația Rusă.
[p] LIBRARIE.NET – Cărţile pe care le cauţi
Merkel a susținut, după întrevederea avută luni cu președintele Petro Poroșenko, că anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în martie 2014 a fost o încălcare gravă a reglementărilor internaţionale, ”periclitând ordinea pacifistă a Europei", transmite AP, preluată de Sputniknews.
"Este important ca, în pofida acestei situaţii, să lucrăm pentru găsirea unei soluţii politice şi să nu încetăm eforturile până când nu va fi restabilită integritatea teritorială a Ucrainei, cu includerea Crimeei", a spus Merkel.
Dacă va fi necesar, Uniunea Europeană este pregătită să impună noi sancţiuni Rusiei. "Nu vrem noi sancţiuni. Dar, dacă nu va fi o altă cale, va trebui să le aplicăm", a avertizat cancelarul german.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)