Olimpicii români au revenit de la Soci

Delegația României care a participat la Jocurile Olimpice de la Soci a revenit miercuri în țară, fiind așteptată la aeroportul din Otopeni de reprezentanţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Români (COSR), de rude ori prieteni. Cele mai bune clasari din cei 24 de sportivi au fost înregistrate de echipajele feminin, respectiv masculin de bob-2, locul 17.
Florin Mişcă, adjunct de şef de misiune, a remarcat faptul că tinerii sportivi români au avut o prestație bună.
La rândul său, Zoltan Kelemen, care s-a clasat pe locul 23 în proba masculină din cadrul concursului de patinaj artistic, s-a declarat nemulțumit de evoluția sa.
Pe de altă parte, Florin Mișcă a mai afirmat că organizarea Jocurilor Olimpice a fost una remarcabilă.
Florin Mişcă, adjunct de şef de misiune, a remarcat faptul că tinerii sportivi români au avut o prestație bună.
Cel mai tânăr sportiv din delegaţia României, Iulian Pîtea, de la sărituri cu schiurile, a dat dovadă de un spirit de competitivitate ridicat, s-a simţit însă lipsa de experienţă. În antrenamentele oficiale, el reuşea nişte sărituri extraordinare, care îl propuneau pentru un loc mai bun, dar în competiţia efectivă s-au simţit emoţiile. Are 16 ani, dacă stăm să ne gândim.
O altă componentă foarte tânără a delegaţiei noastre, Ania Monica Germaine Caill, la schi alpin, pe o pistă foarte dificilă, caracterizată aşa chiar şi de unul dintre cei mai titraţi schiori alpini din lume, americanul Bode Miller, a reuşit să termine cursele cu bine, s-a clasat chiar surprinzător de bine pentru vârsta ei. Din spusele ei, îşi doreşte cu ardoare să reprezinte România şi la următoarea ediţie şi să îşi îmbunătăţească performanţa. Toţi aşteaptă cu nerăbdare concursurile de Cupă Mondială care urmează.
La rândul său, Zoltan Kelemen, care s-a clasat pe locul 23 în proba masculină din cadrul concursului de patinaj artistic, s-a declarat nemulțumit de evoluția sa.
A fost o experienţă nouă, frumoasă, mi-a plăcut mult. Din păcate nu a fost ce mi-am dorit, dar obiectivul l-am atins, dar nu aşa cum mi-am dorit. Acum sper la mai bine în viitor. Am ajuns în finală, dar m-am aşteptat la mult mai mult decât ce am făcut acum. Nu a fost cel mai bun concurs din sezon. La programul scurt am avut două greşeli majore, la combinaţie şi la Lutz, iar asta m-a aruncat foarte, foarte, foarte mult înapoi în clasament. La lung deja nu mai conta, puteam să fac orice.
La încălzirea de şase minute am fost amândoi pe gheaţă, iar el s-a retras. A fost un moment destul de ciudat, pentru că şi americanul a căzut destul de urât, m-a dat peste cap, dar astea nu sunt scuze, bineînţeles.
Eu vreau să continuu, dar asta nu depinde numai de mine. Trebuie şi un ajutor financiar, să vedem. Am ales să patinez pentru România şi o să-mi termin cariera ca sportiv român. Nu o să schimb ţara.
Pe de altă parte, Florin Mișcă a mai afirmat că organizarea Jocurilor Olimpice a fost una remarcabilă.
Cum a spus şi preşedintele CIO, Thomas Bach, este un lucru extraordinar, având în vedere că JO de iarnă au fost organizate pentru prima dată într-o zonă virgină, unde nu erau facilităţi: drumuri, tuneluri, cale ferată, infrastructură de transport şi infrastructură de transport pe cablu pe munte. Toate au fost ridicate după momentul în care ediţia a fost acordată pentru Soci. Bazele sportive şi infrastructura cu tehnologie de ultimă oră şi cea mai bună calitate, mecanismul organizatoric logistic a funcţionat foarte bine.
Cel mai greu domeniul al organizării este considerat în general transportul. Sportivii trebuie să ajungă peste tot, la timp fix să se antreneze. Spre deosebire de JO de vară şi transportul echipamentului este mult mai dificil. A funcţionat însă impecabil. A fost un proiect de jocuri foarte bun. Sigur, anumite dec laraţii de presă, pe nişte bloguri, au aprins nişte beculeţe. Dar sunt simple declaraţii pe Facebook, pe bloguri personale. Însă lumea a fost mulţumită.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)