Opera Naţională Bucureşti va sărbători luni 60 de ani

Opera Naţională Bucureşti a anunțat că va sărbători luni 60 de ani de la înființare printr-un concert care va cuprinde, printre altele, fragmente din operele "Dama de pică" şi "Evgheni Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovski, "La Boheme" de Giacomo Puccini, ori "La traviata" de Giuseppe Verdi. La eveniment vor participa, alături de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti (sopranele Iulia Isaev şi Irina Iordăchescu, mezzosoprana Sorana Negrea şi tenorii Lucian Corchiş şi Liviu Indricău), mai mulți invitaţi speciali (Alina Bottez, Konstantin Brzhinsky, Marta Sandu, Veronica Anuşca, Ştefan Pop, Irina Baianţ) precum şi doi foarte tineri cântăreţi (George Ionuţ Vârban şi Debora Marguglio). Spectacolul va fi completat de pianistele Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea, Cvintetul de coarde al Operei Naţionale Bucureşti şi harpista Roxana Moişanu.
Opera "Dama de pică" a fost cea dintâi premieră oferită spectatorilor în stagiunea 1953-1954, după inaugurarea actualei clădiri a Operei Naţionale Bucureşti, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor.
Sursă foto: harpersbazaar.ro
Lumină şi culoare la ceas aniversar: Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte în 9 ianuarie 2014 şaizeci de ani de la inaugurarea actualului sediu al instituţiei. Artiştii-gazdă, alături de invitaţi din ţară şi străinătate vor sărbători, împreună cu publicul, printr-un concert extraordinar, desfăşurat în Foaierul Galben al Operei, şase decenii de când prima scenă lirică a ţării - instituţie înfiinţată încă din anul 1885 şi devenită teatru de stat în 1921 - şi-a abandonat statutul de chiriaş şi a primit un sediu al său (9 ianuarie 1954).
Opera "Dama de pică" a fost cea dintâi premieră oferită spectatorilor în stagiunea 1953-1954, după inaugurarea actualei clădiri a Operei Naţionale Bucureşti, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor.
Sursă foto: harpersbazaar.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)