ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un agent din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins luând mită, acesta cerând 1.200 de lei pentru tergiversarea cercetărilor într-un dosar penal, conform Adevărul.

El a fost prins în timp ce primea 900 de lei, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus reţinerea poliţistului din cadrul IPJ Bihor-Serviciului Poliţiei Rutiere, agentul şef adjunct Fodor Flavius Cosmin pentru luare de mită. Acesta este angajat în cadrul IPJ Bihor din anul 2001.

“Probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a relevat că inculpatul Fodor Flavius Cosmin, în calitate de agent şef adjunct de poliţie în cadrul IPJ Bihor - Serviciul Poliţiei Rutiere, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, i-a pretins denunţătorului K.M. suma de 1200 lei, din care a primit 900 lei, pentru a tergiversa cercetările într-un dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, asigurându-l că-i va facilita obţinerea unei soluţii favorabile”, a afirmat Vasile Constantin Popa, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Reţinerea omului legii a avut loc ca urmare a denunţului formulat la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor. Activitatea de urmărire penală în cauză continuă. "Conducerea IPJ Bihor acordă tot sprijinul instituţiilor anticorupţie", a aprecizat subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.