Ordonanță de urgență pentru voucherele de vacanță ale bugetarilor. Ce valoare au ele și cum pot fi folosite

Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că, începând cu data de 1 iulie, bugetarii vor primi un singur voucher de vacanță.
„După cum apare și în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanță pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanță de urgență. Voucherele de vacanță nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau inițial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță care prevede șase vouchere și vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei”, a declarat Mircea-Titus Dobre, citat de Agerpres.
Ministrul Turismului a adăugat că, după modificările legislației actuale și introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanții Ministerului de Finanțe în vederea stabilirii procedurii de alocare sumelor pentru voucherele de vacanță, existân posibilitatea plății online sau standard. El a precizat că voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Locații: România
Subiecte: Turism România vouchere de vacanţă
Organizații: Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)