Otrava care ne îmbolnăvește de CANCER - prima SURSĂ de NITRAȚI

Până acum 150 de ani, mediul înconjurător era curat, aşa cum fusese întotdeauna. Echilibrul ecologic se autoregla, pentru că nu intervenea din afara lui niciun factor perturbator.
Acum aproximativ 150 de ani, civilizaţia umană a început să folosească îngrăşăminte chimice ca Azot, Phosphor, Potasiu, dintr‐o dorinţă obsesivă de a creşte cantităţile de produse agricole. Impactul a fost devastator, stresul metabolic al plantelor fiind maxim: cu un substrat format din nitriţi, în locul îngrăşământului organic, acestea s‐au trezit „atacate“ de substanţe chimice de sinteză, fiind obligate să crească altfel decât le dicta comanda lor ereditară.
Drept urmare, imunitatea plantelor a scăzut vertiginos şi, în decurs de câteva generaţii, au fost infestate cu diferiţi paraziţi, insecte, fungi şi ierburi toxice. Acest lucru a impus tratarea lor cu insecticide şi erbicide, intervenind în viaţa plantelor alimentare o a doua otrăvire, mult mai agresivă decât prima. Rezistenţa la insecticide a apărut rapid şi, dacă în anul 1938 erau 7 specii de insecte rezistente, în anul 1984 existau deja 447 specii rezistente. Acest lucru a presupus obţinerea prin sinteză a noi şi numeroase insecticide şi asocieri între ele.
Acest parcurs al civilizaţiei a influenţat, fără îndoială, şi apariţia cancerului. Cancerul este o boală în care celulele tinere, în loc să se maturizeze pe o cale normală, se înmulţesc anarchic, sufocând funcţia unui organ şi, în final, tot organismul. Felul încare îngrășămintele chimice „ajută” la formarea celulelor canceroase este demonstrat de către cercetători, care atestă faptul că nitrații și nitriții au legătură directă cu incidența cancerului de esofag și stomac. Există mai multe surse de nitrați cu care interacționăm, fără a ști, zilnic, pe care le vom aminti în articolele care urmează.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)