PERICOLUL PUBLIC NUMĂRUL UNU: VARUJAN VOSGANIAN

Cineva îi vrea musai capul arogantului de Vosganian. Într-o perioadă marcată de lupta anticorupţie prin intermediul unor derbedei care timp de 9 ani au protejat prin pasivitate (şi nu numai) corupţia, capul de afiş îl ţine un nume ciudat care nu este legat de o acuzaţie de corupţie (!): Varujan Vosganian.
Saptamanile indragostitilor: 2-15 februarie. Toate ofertele
După ce DIICOT s-a înecat, contrar aşteptărilor, la malul votului în plen (după ce, în mod greţos de obedient, comisia juridică acceptase o nouă cerere fără elemente probatorii suplimentare) şi după ce Preşedintele Iohannis a avut o reacţie surprinzător de virulentă, iată că sare în ajutor cea mai hazlie instituţie a statului poliţienesc - ANI.
Să ne înţelegem: aşa cum a fost concepută de mama denaturată, Monica Macovei, şi cum scrie şi-n legea sa de funcţionare (despre care încă nu se ştie dacă este neconstituţională sau nu), ANI nu are competenţă judecătorească, bâlbâielile sale nu au valoare de verdict.
Practic, nici măcar deciziile sale nu ar trebui să fie făcute publice deoarece, neconfirmate de judecători, ele riscă să arunce o umbră de suspiciune sau îndoială nefondată asupra unor oameni corecţi (vezi cazurile Mircea Diaconu, Klaus Iohannis, Ioan Mocan, Vasile Cepoi etc. - şirag de procese pierdute pe bandă rulantă de incompetenţii de la ANI). Ei, ce să vezi?! iată că, în cazul Vosganian, ANI nu mai dă o "decizie" sau un comunicăcat (de ăla mincinos sau ulterior neconfirmat), ci emite astăzi public (!) o... "suspiciune"! că averea armeanului nu ar fi tocmai justificată. Impresionantă desfăşurare de forţe!
Inamicul public numărul unu nu mai este nici Elena, nici Traian, nici Alina, nici Viorică, nici Adriean, nici Marcelică, nici Florian, nici vreun Liviu, ci... Varujan! Al naibii plângăciosul, nedemnul şi abuzivul în funcţie, cum o fi reuşit el să se cocoaţe taman în top?! Declar public că am şi eu suspiciunea că Horia Georgescu este un mare dobitoc, urmează să cercetez această eventualitate!
Şi-acum să revenim. Pe cine o fi supărat aşa de tare mincinosul mieros în ultimii ani de s-a declanşat aşa o avalanşă de oprobriu şi suspiciuni asupra lui? Doar a trădat pe cine trebuia, s-a dat la fund când trebuia, l-a durut în acelaşi fund de PNL şi de campaniile electorale în care acesta a fost implicat... Nimic n-a făcut în ultima vreme, nici măcar o declaraţie de aia de Brânzovenescu n-a mai dat. A scris doar "Cartea şoaptelor", propusă pentru premiul Nobel pentru literatură, carte despre care diverşi frustraţi, cu sau fără epoleţi, s-au decis să spună acum că, de fapt, e scrisă de Ştefan Agopian şi nu de Varujan Vosganian. A, da, "Cartea şoaptelor"! E o idee! Singura de care ne putem agăţa.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)