PREȘEDINTELE unei tări din Europa ACUZĂ: Sistemul bancar mondial este o FRAUDĂ!

Tomislav Nikolić, președintele Serbiei, este într-o vizită de lucru de două zile în Emiratele Arabe Unite, vizită de lucru menită să consolideze relațiile de prietenie dintre Serbia și țara din Peninsula Arabă.
Mall online:Livrare gratuita in 24 de ore!.
Într-un interviu acordat cele mai importante publicații din Abu-Dhabi și preluat de postul sârb RTS, Nikolić a declarat că cele două țări au multe obiective comune și a precizat că actuala criză economică ar trebui să fie pusă pe seama sistemul bancar.
"Prietenia dintre cele două țări există de câteva deceni, iar acum, după o perioadă de stagnare, facem eforturi pentru a relua această relație și pentru a o îmbunătăți. Țările noastre au un trecut similar și ne leagă și modul în care percepem și înțelegem religia", a declarat Nikolić.
Vorbind despre criza economică, președintele sârb a declarat ca vina în această situație trebuie căutată în sistemul mondial, cu precădere cel bancar, care "s-a dovedit a fi o mare fraudă".
Nikolić a venit în Emiratele Arabe Unite duminică, la invitația prințului din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed Al Nahyan. Cei doi au fost prezenți în tribune și la ultima cursă din calendarul Formulei 1, cursă ce a decis campionul mondial din acest an. Întrevederea de două zile va aduce "noi investiții în economia Serbiei și va îmbunătăți modul de viață al cetățenilor sârbi", după cum a mai precizat președintele Nikolić.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)