Paradox: Produsele alimentare de bază din România sunt mai scumpe decât în Germania și Italia chiar în aceleaşi magazine

Chiar dacă puterea de cumpărare a românilor este de câteva ori mai mică decât cea a nemților sau a italienilor, atunci când vine vorba despre achiziționarea de alimente, plătim uneori mai mult!
Laptele, uleiul, vinul, berea și apa plată sunt mai scumpe în România decât în celelalte două state europene, relevă o analiză realizată de Gazeta de Sud. De asemenea, pieptul de pui dezosat, roșiile, cartofii și ouăle sunt mai scumpe în România decât în Germania, iar prețurile acestor produse în Italia sunt ceva mai mari decât în România. La noi în țară sunt prețuri mai mici comparativ cu celelalte două state europene doar la mere, pâine și ceapă.
Salariile medii din cele trei ţări la finalul lui 2014 erau diametral opuse. Asfel, un german primea 2.054 euro, un italian 1.419 euro, iar un român doar 395 euro. Să nu uităm că în România, aproape 30% dintre angajaţi primesc salariul mimin pe economie - 950 lei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)