ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Lucian Darie, cunoscut publicului prin apariția sa la “Vocea României”, a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice şi agresiune sexuală.

În calculatorul profesorul de canto al emisiunii “Vocea României”,  au fost găsite peste 500 de filmări şi fotografii pornografice cu fetiţe nu mai mari de 6-7 ani.

Procurorii din cadrul DIICOT Neamţ au avut de verificat probe cutremurătoare pentru a întocmi dosarul de trimitere în judecată a lui Lucian Darie. Deși o singură mămică a depus plângere la poliţie în luna martie, anchetatorii aveau bănuieli că mai multe copile care au luat ore de canto ar fi fost abuzate.

Deoarece în majoritatea materialelor video, feţele acestora nu erau filmate. procurorii s-au văzut nevoiţi să ceară unor părinţi să vizioneze unele din imaginile înfiorătoare. După un proces dureros şi anevoios, la finalul anchetei a fost identificată o a doua victimă, iar probele biologice ridicate de pe hainele ei au confirmat ADN-ul suspectului.

Zilele trecute, după ce specialiştii au stabilit că Lucian Darie a avut discernământ când a comis faptele, procurorii l-au trimis în judecată.

“Profesorul de muzică a supus elevele minore la acte cu caracter sexual ce au implicat folosirea corpului acestora”, se arată în rechizitoriul său.