ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Părinții ar putea beneficia de o zi liberă pe an pentru a-și duce copiii minori la un control medical, după ce Senatul a adoptat, ieri, o inițiativă legislativă propusă de un grup de parlamentari USL.

Potrivit proiectului, inițiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor și se va acorda la cerere.

Părinții vor fi nevoiți să justifice prezența la control, prin acte doveditoare din partea medicului de familie. Această zi liberă, va fi însă, neplătită.

Iniţiativa legislativă mai stabileşte ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor. Proiectul a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.