ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Surse judiciare, citate de Mediafax.ro, au declarat că parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii agricole, în condiţiile în care acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice, în 2012 şi 2013 fiind aprobate peste 400 de dosare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că miercuri au loc 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care cinci sunt la sediile unor instituţii publice şi persoane juridice, ancheta vizând 20 de persoane, printre care directorul general al APIA București, consilieri de la APIA, medici veterinari de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, polițiști și fermieri, suspectați de acordarea ilegală de subvenții pentru exploatații agricole și asociații zootehnice.

Conform surselor citate, parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii, deşi acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice, din documentele anchetatorilor rezultând că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare.