Partidele amână anunțarea candidaților la prezidențiale

Pentru prima dată după Revoluţie, toţi competitorii vor fi cunoscuţi cu doar o lună înainte de campania electorală pentru Cotroceni. Deşi dreapta promite să anunţe numele candidatului în luna iulie, puterea îşi va lansa reprezentantul abia în septembrie, după congresul PSD. Până atunci însă, pe margine se încălzesc, din partea dreptei unite, Crin Antonescu, Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu, iar din partea stângii aflate la putere - Victor Ponta, conform Digi24.
Crin Antonescu nu a abandonat ideea de a candida la alegerile prezidenţiale din partea dreptei unite, chiar dacă va deveni o ţintă pentru adversarii politici, iar Klaus Iohannis evită să spună dacă va intra în cursa pentru fotoliul prezidenţial.
„Nu discutăm acum cine va fi candidatul nostru pentru președinția României. Lucru cert este că dorim să mergem împreună la prezidențiale, lucru cert este că vom avea candidat unic”, a declarat Klaus Iohannis, prim-vicepresedinte demisionar al PNL.
Nici în tabăra puterii, lucrurile nu sunt clare. Victor Ponta nu spune clar dacă acceptă nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale, susținând că preferă să-şi menţină postul de premier până în 2016 şi aruncă pe piaţă un nou nume de prezidenţiabil.
„Poate fi domnul Diaconu, poate fi oricum un personaj pe care nu ai nevoie să-l faci cunoscut”, a spus Victor Ponta.
„Nu e cazul. Astea sunt prostii, croșetă, parca suntem pe marginea șanțului și partidele trebuie să o ia în serios”, replicat Mircea Diaconu.
Dreapta unită şi-a propus să nominalizeze un candidat la alegerile prezidenţiale până pe 15 iulie, iar puterea va lua o decizie în septembrie, cu o lună înainte de începerea campaneiei electorale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)