Partidul România Unită: Monica Macovei vrea educație comunistă în școlile românești

Monica Macovei, candidat la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, se remarcă mai nou prin faptul că solicită scoaterea religiei din şcoli şi înlocuirea ei cu istoria religiilor. Copiii ar putea astfel să-şi aleagă singuri religia, este de părere europarlamentarul.
Partidul România Unită, prin vocea lui Bogdan Diaconu, o acuză pe Monica Macovei că vrea o educaţie comunistă în şcolile din România şi arată că orele de religie sunt prezente în programa şcolară a mai multor ţări europene.
"Partidul România Unită observă cu îngrijorare reintroducerea în spațiul public, sub pretextul campaniei electorale prezidențiale, a directivelor fostului KGB implementate în România prin Partidul Comunist și comisarii fostei URSS.
Astfel, doamna Monica Macovei, fostă membră a Partidului Comunist Român timp de nouă ani, încă din timpul facultății care a transformat-o în procuror al Republicii Socialiste România, se face portavoce a foștilor comuniști și bolșevici, prin susținerea eliminării religiei din școli și atacarea unuia dintre pilonii principali ai statului român, Biserica Ortodoxă Română, ai cărei preoți și călugări au fost întemnițați cu miile sub regimul comunist impus de sovietici.
Predarea religiei în școli a fost eliminată din România în primul an al dictaturii regimului comunist, imediat după instaurarea Republicii Populare 'Române', în 1948. Reluarea unei teme de inspirație comunistă într-o campanie pentru președinția României din anul 2014 neagă însăși condamnarea regimului comunist și declararea acestuia drept 'ilegitim și ilegal' de către actualul președinte al României, Traian Băsescu.
Religia, contestată de doamna Monica Macovei, constituie o parte integrantă și definitorie a culturii europene și, cu atât mai mult, a culturii române. În marea majoritate a țărilor europene, religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public, având un rol recunoscut și apreciat în societate, cu implicații profunde în dezvoltarea socio-culturală.
În chiar țara în care se află sediul principal al Parlamentului European și unde doamna Monica Macovei se manifestă constant împotriva României din postura de europarlamentar PDL, respectiv Belgia, religia se predă în școli de două ori mai mult decât în România. Pentru informarea corectă a opiniei publice, iată timpul alocat educației religioase, în planurile de învățământ din majoritatea țărilor europene: Anglia și Țara Galilor — 1 oră, Austria — 2 ore, Belgia — 2 ore, Danemarca — 1 oră, Germania — 56-62 ore (an), Grecia — 2 ore, Islanda — 1 oră, Irlanda — 92 ore (an), Italia — 1,5 ore, Luxemburg — 3 ore, Malta — 2 ore, Norvegia — 78 ore (an), Portugalia — 1 oră, Spania — 1,5 ore, Suedia — 1 oră.
Doamna Monica Macovei se pune sub steag străin în reclamele sale electorale, afirmând că vrea să îndrepte România spre America. Dar America reală și profundă este, în procent de 78 la sută, creștină, ceea ce doamna Macovei pare să nu știe.
Prin manifestarea sa anticreștină, doamna Monica Macovei se exprimă totodată și împotriva Constituției României, un act incompatibil cu statutul de fost înalt demnitar, respectiv de fost Ministru al Justiției. Astfel, potrivit Constituției României, art. 32, alin. (7), 'în școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege', așa cum se întâmplă în majoritatea statelor Uniunii Europene. Legislația din România respectă normele europene și promovează un sistem de învățământ comparabil cu cel existent în majoritatea statelor Uniunii Europene.
Ca și în cazul Icoanelor din școli — păstrate la locul lor în ciuda atacului anticreștin al unor ONG-uri extremiste care au pierdut în instanță în fața drepturilor copiilor—, Religia în școli, cu posibilitatea alegerii opționale de către părinți, se desfășoară potrivit principiilor democrației prin voința expresă a comunităților locale. Astfel, în concordanță cu prevederile art. 26, alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului 'părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor'.
Orice altă încercare de a impune prin 'ordin de sus' vreo modificare a acestui statut încalcă înseși drepturile fundamentale ale omului, ale copilului, pe care doamna Monica Macovei susține cu înfocare că le apără. Este posibil ca doamna Macovei să apere doar drepturile omului care se declară descendent din maimuță, cum pare să fie cazul dânsei, situație care nu este conformă cu realitatea pe care o împărtășim, noi, românii, dar și întreaga creștinătate.
Este bine de amintit în acest context că Școala în România s-a născut în pridvorul Bisericii Ortodoxe Române, primele școli și tipărituri din țara noastră fiind lucrarea Bisericii strămoșești. Până la momentul adoptării Legii Instrucțiunii publice din 1864, învățământul românesc s-a desfășurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic ierarhii Bisericii aveau și atribuții de efori ai școlilor. Prin Legea Instrucțiunii publice din 1864, religia deținea, de asemenea, un loc important, consolidat de Legea Regatului României nr. 54 din 1928, pentru regimul general al cultelor, anulat complet prin Decretul 177 din 1948, perioadă în care doamna Monica Macovei dorește să readucă România.
Doamna Monica Macovei, deși s-a transformat în purtătoare de cuvânt a asociațiilor ateiste care se află în campanie pentru eliminarea religiei din școli, se prezintă în CV-ul său cosmetizat de candidată la președinția României ca reprezentantă a Bisericii Greco-Catolice, confesiune la care s-ar fi reconvertit după prima sa credință, în comunism. Să înțelegem că și această Biserică susține eliminarea religiei din școli și dezideratele ONG-urilor anticreștine, care afirmă, pe urmele lui Karl Marx, că 'religia este opiumul popoarelor' ?
Partidul România Unită solicită Bisericii Ortodoxe Române să-și prezinte poziția publică față de propagandă de tip comunist a doamnei Monica Macovei împotriva religiei în România", se arată în comunicatul semnat de Bogdan Diaconu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)