Pastila de sănătate: CE este Taina Sfântului Maslu. CUM ne vindecăm cu UNTDELEMN și GRÂU

Este una din cele 7 Taine ce se săvârşesc în Biserica Ortodoxă. În primul rând se recomandă celor bolnavi sau neputincioşi, dar şi celor sănătoşi. Credincioşii care participă se pot vindeca şi totodată, slujirea Sfântului Maslu are putere dumnezeiască de iertare a păcatelor, cu obligaţia ca participanţii să se spovedească măcar în cele patru posturi ale anului şi să postească regulat.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
Acesta se săvârşeşte cu precădere în zilele de post, adică lunea, miercurea sau vinerea, dar şi în cele patru perioade de post de peste an, însă nu este obligatoriu acest lucru. Taina Sfântului Maslu poate ffi ţinută ori de câte ori este nevoie. (…)
După vechea rânduială bisericească, pentru slujba Sfântului Maslu e nevoie de şapte preoţi, ce închipuiesc cele şapte daruri ale Duhului Sfânt pe care le enumeră proorocul Isaia ‐ „Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei‐credinţe. Şi‐l va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu...” (Isaia 11, 2‐3). Totuşi la nevoie pot sluji şi trei preoţi, ca simbol al Treimii Sfinte, dar se poate ţine chiar şi de doi preoţi (nu se poate ţine de un singur preot). Se poate sluji în biserică, dar şi în casa bolnavului, dacă acestase află în imposibilitatea de a se deplasa.
Sfântul Maslu se face înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, şapte lumânări (de regulă), un vas cu grâu sau făină şi unul cu untdelemn. Se mai pun şapte beţişoare de busuioc, înfăşurate la capete cu vată, cu care preoţii vor unge pe cei bolnavi.
Ce facem cu grâul și untdelemnul de la Sfântul Maslu
După săvârşirea Sfântului Maslu, preotul are datoria de a îndruma pe credincioşi să întrebuinţeze în mod cuviincios şi cumpătat materiile folosite la slujba acestei Sfinte Taine. Se pot face din făină pâinişoare, care se vor da celui bolnav să mănânce, sau prescuri pentru Liturghie.
Untdelemnul se poate folosi la gătitul pâinişoarelor sau se poate pune la candelă să ardă (atât în casă, cât şi în biserică).
Articolul face parte din Revista „Leacuri & Rețete Mănăstireşti” și poate fi citit integral în varianta tipărită a revistei. Aceasta se găsește în rețelele de distribuție și pe site-ul sophia.ro. Costă 8,9 lei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)