ascultă articolul

ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscopul Sibiului, a atacat decizia Curții Constituționale privind ora de religie, considerând că "favorizează evident, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie".

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

În pastorala de Crăciun, ÎPS Laurențiu a mai spus că "la 25 de ani de la jertfa din 1989 libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării."

Ierarhul ortodox a afirmat că familiile care nu beneficiază de educație religioasă sunt mai afectate de probleme decât celelalte."Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţia ş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă".

Acesta a mai spus că într-un stat de drept trebuie respectate și drepturile majorității."Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine".

Mitropolitul Ardealului a amintit și de rolul Bisericii în istorie: "Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?"

Iată textul integral al Pastoralei ÎPS Laurențiu

LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„Astăzi S-anăscutvouăMântuitorul, şiacestavăestesemnul: Veţiafla un Pruncînfăşat, culcatîniesle.”

(Luca 2, 12)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Prăznuim cu bucurie cerească, an de an, Sărbătoarea cea mare şi luminoasă a Naşterii Domnului. Ne bucurăm acum că Hristos vine la noi, că ne cercetează pe noi de Sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, că se revarsă peste lume Milostivirea negrăită a lui Dumnezeu pentru a ne lumina vieţile, pentru a ne dărui nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa veşnică. Ne bucurăm în chip minunat la acest praznic pentru că simţim că Dumnezeu vrea să ne scoată din necazurile vieţii acesteia şi Se coboară la noi în chip smerit şi plin de delicateţea unui Prunc Divin, pentru a ne vorbi despre tainele Împărăţiei Sale, pentru a ne face să gustăm din viaţa Sa, pentru a ne umple de fericirea şi bunătatea dragostei Sale. Ne copleşeşte de bucurie Taina Întrupării Fiului sau a coborârii lui Dumnezeu la noi: „Toţi să prăznuim, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri. Pe Cel de Sus jos, prin Taina Întrupării; şi pe cel de jos sus, pentru iubirea de oameni, căci astăzi Vitleemul s-a asemănat cerului, în loc de stele primindu-i pe îngerii care laudă; şi, în loc de soare, încăpându-L pe Soarele dreptăţii, Cel necuprins. Şi să nu căutăm în ce chip, căci, unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Căci a voit, şi a putut. S-a pogorât, şi a mântuit, toate împreună-alergătoare cu Dumnezeu s-au făcut”[1].

Întruparea lui Dumnezeu s-a petrecut acum peste 2000 de ani, însă bucuria care izvorăşte din prăznuirea noastră este mereu nouă şi înnoitoare. La fiecare praznic împărătesc, în cadrul Sfintei Liturghii, noi suntem chemaţi la Cina de taină a Mântuitorului, care continuă veşnic în Împărăţia cerurilor, iar la acest ospăţ deosebit Hristos Domnul nu ne dăruieşte doar Trupul şi Sângele Său spre mâncare, ci şi viaţa Sa ne-o dă şi ne face să trăim împreună cu El toate evenimentele vieţii Sale. De aceea ne bucurăm în fiecare an cu o bucurie negrăită la fiecare sărbătoare, pentru că Hristos vine la noi ca să ne ridice la Sine, să ne umple de bucuria vieţii Sale îndumnezeite. Stăm la masă cu Hristos, la Cina Împărăţiei, şi nu contenim a ne minuna şi a ne bucura de tainele cele mari ale iubirii lui Dumnezeu manifestate în timp şi în istorie. Doar participând la viaţa cultică a Bisericii putem cuprinde, atât cât poate cuprinde omul, misterul negrăit al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o Părinţii Bisericii: „Cine nu va grăi, cine nu se va minuna de venirea lui Dumnezeu în lume?, se întreabă Sfântul Atanasie cel Mare. Sus,în cer, slobod, şi jos înscris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus împărat, şi jos slujitor! Sus bogat, şi jos sărac! Sus preaslăvit, şi jos numărat între datornici! Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-Se în peşteră sărăcăcioasă! … Cine nu se va minuna? … Cel ce dezleagătoate Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea prunc … O preaslăvite lucruri! Elisaveta a născut în casă luminată, iar Fecioara a născut în peşteră mică. Ioan pe pat, iar Domnul în iesle! Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din fecioară, ci Se naşte în chip minunat ca să-l îndrepteze pe Adam cel întâi zidit…”[2]

Iubiţi credincioşi,

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu este pentru noi creştinii doar o importantă filă de istorie, pe care acum o comemorăm încercând sentimente de bucurie, ci ea este o actualizare tainică a acestui eveniment deosebit al vieţii lui Hristos, de trăirea căruia ne împărtăşim real atunci când intrăm şi şedem cu El la Cina Euharistică a Sfintei Liturghii. Aceasta este perspectiva din care toţi Părinţii Bisericii au vorbit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu încercând prin analogii să redea adâncimea tainei praznicului Naşterii Domnului, folosind expresii care înfățișează, prin contrast, necuprinsul cu mintea omenească al lucrării lui Dumnezeu în întreaga iconomie a întrupării: „Taină străină şi neobişnuită văd, Cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim!”, cântăm cu bucurie în aceste zile împreună cu Sfântul Cosma Melodul[3]. Toate cântările Bisericii ne îndeamnă „să ne curăţim simţirile” şi să ne întoarcem ochii minţii către Pruncul Cel născut în Betleemul Iudeii pentru a vedea că, prin venirea Sa în lume, Hristos le arată pe toate a fi taine şi că tot ce avem sunt daruri ale Sale, care au menirea de a fi întoarse îmbogăţite Ziditorului. Astfel, taină este Fecioara de Dumnezeu Născătoare, Maică şi Fecioarăîn acelaşi timp, care a născut în mod mai presus de fire. Taină este familia sfântăîn care Mântuitorul S-a născut. Taină este risipirea nedumeririi dreptului Iosifşi chemarea lui de a fi ocrotitorul Stăpânului a toate şi martor al fecioriei Maicii Domnului. Taină este venirea magilor, care se lasă povăţuiţi de stea şi care nu caută un Stăpânîmbrăcat în haine scumpe, ci aduc daruri Pruncului ceresc născut în ieslea Betleemului.

Toate aceste lucrări tainice ne arată chipul cel minunat în care Dumnezeu lucrează tainic, nevăzut în lumea noastră văzută. „Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12), le spun îngerii păstorilor. Aşa a prevăzut Dumnezeu în planul Său cel veşnic, să vină în lume ca un Prunc tânăr, un Copil nevinovat Ce Se naşte în sărăcie într-o iesle, dintr-o Fecioară curată şi Care este ocrotit de un drept cu viaţă sfântă. Cel Preaînalt a venit la noi altfel decât a făcut-o în Vechiul Testament, nu în tunete şi în fulgere ca pe Muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-ne delicateţea iubirii Sale. Dumnezeu nu a renunţat, prin chenoză, prin micşorarea Sa, la cinstea care I se cuvine Fiului Său, ci, pentru a cuprinde în Sine întreaga fiinţă umană, S-a arătat în lume într-un mod plin de gingăşie şi delicateţe, sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie şi simplitate, pentru a ne găsi pe noi, cei aflaţi întru întuneric şi în umbra morţii, pentru a ne dărui blândeţea, smerenia, simplitatea şi nerăutatea Sa. Iată, semn ni s-a dat nouă astăzi: Prunc dumnezeiesc aflăm în ieslea simplă şi sărăcăcioasă, Prunc plin de bunătate, Care este bucuria mare a Bisericii, Prunc nou, Care S-a născut plin de tărie şi de pricepere, căci este „Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii” (Isaia 9, 5), Prunc plin de curăţie şi de iubire jertfelnică, venit în lume în chip smerit şi încins cu scutece ca să ne slujească nouă.

Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume pentru a ne arăta tainele mari ale vieţii noastre, taine mari pe care le trăim, dar adesea nu le conştientizăm a fi daruri cereşti ce trebuie întoarse, prin mulţumire şi recunoştinţă continuă, Ziditorului.

Taina Întrupării, prin Familia Sfântă, sfinţeşte şi temeiniceşte Taina Familiei creştine, prin modelul desăvârşit al membrilor ei, părinţi şi copii. Copiii sunt taina vieţii noastre, sunt modul în care Dumnezeu Îşi arată iubirea Sa nemărginită în familiile noastre, sunt darul ceresc ce sfinţeşte viaţa şi casele noastre. Ei sunt proba de foc a iubirii noastre. Fără copii, iubirea noastră de părinţi rămâne egoistă şi fără nicio împlinire.

Aceste făpturi gingaşe, create după chipul lui Dumnezeu şi trimise în dar familiilor noastre, copiiiau nevoie mai întâi de mame primitoare şi iubitoare,care îşi doresc copii şi se dăruiesc acestora şi familiei cu preţul vieţii lor, după modelul deplin al dăruirii Fecioarei Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Copiii rânduiţi de Dumnezeu au nevoie şi de taţiplini de credinţă, înţelepciune şi devotament, pentru a ocroti familia întreagă şi a se îngriji de creşterea şi educaţia lor.

Taina Crăciunului, cu bucuria ei cerească, se poate împlini şi repeta şi în familiile noastre. Mereu putem să Îl avem pe Hristos Prunc în casele noastre. Mereu putem ajunge mame devotate şi părinţi plini de iubire jertfelnică. Darul lui Dumnezeu, al unei noi vieţi dăruite familiei şi lumii, în acelaşi timp, este un dar nepreţuit.Acolo unde vine darul lui Dumnezeu viaţa omului se transformă în rai. „Peştera”casei noastre se face cer. În „staulul”nostru sărăcăcios vor veni „magii” cu daruri. „Irod cel crud”, vrăjmaşul lumii acesteia, nu va putea să ne omoare odorul ceresc. Atât doar se cere de la noi: să nu refuzăm şi să nu lepădăm darurile lui Dumnezeu. De restul se va îngriji El, aşa cum El a făgăduit. Chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi materiale, noi trebuie să lăsăm darul lui Dumnezeu să vină în casele noastre.

Prin copii, Dumnezeu ne face nouă o mare cinste, căci El Însuşi creează sufletul fiecărui prunc şi îl trimite în dar mamei care va naşte. De aceea, omorârea pruncului nenăscut este un păcat de moarte, o respingere şi o dispreţuire totală aduse Creatorului, trimiţându-I înapoi darul iubirii Sale. De aici vor veni suferinţele fizice şi bolile incurabile purtate de astfel de mame. De nimic nu se întristează Dumnezeu atât de mult ca de refuzul darului vieţii, prin omorârea unui suflet nevinovat.

Iubiţi credincioşi,

Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.

În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.

Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?

Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.

Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.

Iubiţi credincioşi,

Naşterea Domnului este sărbătoarea coborârii lui Dumnezeu la noi, a locuirii lui Dumnezeu în şi printre oameni. Biserica ne îndeamnă să ne bucurăm nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeşte, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului, nu în ospeţe şi necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt, pentru ca Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi şi să crească în inimile noastre prin împărtăşirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vieţuire curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, iubiţi credincioşi, să devenim copii, să ne întoarcem în noi înşine, să descoperim pe Hristos Pruncul din inimile noastre, să ne curăţăm de patimi, să vieţuim aşa cum ne-a învăţat Pruncul dumnezeiesc şi astfel cu un glas toţi să cântăm cântarea dulce a Bisericii noastre:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că pentru noi, Dumnezeu este între oameni; pentru firea cea stricată, Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi; pentru cei nemulţumitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiţi, Slobozitorul; pentru cei ce şedeau întru întuneric, Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către Acesta să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”[4]

Sărbători fericite!

Un An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

‡ Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului