Patinoarul Mihai Flamaropol a trecut în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Guvernul României a aprobat trecerea patinoarului Mihai Flamaropol în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după ce Ministerul Tineretului şi Sportului a renunţat la gospodărirea unei facilităţi care s-a degradat continuu după Revoluţie.
Astfel, oficialii Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, alături de şefii de cluburi din Capitală, speră ca autorităţile locale din Bucureşti să pună bazele relansării acestui sport în principalul municipiu din România.
Art. 2 Se aprobă încetarea dreptului de folosinţă gratuită al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă asupra unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Complextul Sportiv Naţional Lia Manoliu, (…) privind darea în folosinţă gratuită a unor imobile, proprietate gratuită a statului, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, unor federaţii sportive naţionale, cu modificările ulterioare.
Art. 3 Se aprobă transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Complexul Sportiv Naţional Lia Manoliu, în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul realizării obiectivului de investiţii Renovarea Patinoarului artificial Mihai Flamaropol.“
Art. 4. Consiliul General al Municipiului Bucureşti menţine destinaţia actuală a imobilului Patinoar artificial Mihai Flamaropol, asigură gratuitatea desfăşurării activităţii specifice Ministerului Tineretului şi Sportului şi reface patinoarul în condiţiile impuse de normativele şi standardele internaţionale în vigoare, precum şi realizează spaţii adiacente necesare practicării activităţilor specifice.
Astfel, oficialii Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, alături de şefii de cluburi din Capitală, speră ca autorităţile locale din Bucureşti să pună bazele relansării acestui sport în principalul municipiu din România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)