ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


NATO a început luni, în Marea Nordului, unul dintre cele mai ample exerciţii antisubmarine. La exerciţii a fost invitată, în premieră, Suedia, in contextul tensionării relațiilor dintre Occident și Rusia.

Douăsprezece nave militare, din 11 ţări, participă la exerciţiul "Dynamic Mongoose".

Exerciţiile au loc în contextul tensiunilor dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia pe fondul crizei din Ucraina, iar ţările baltice se tem că vor deveni ţintele Moscovei, transmite Reuters.

Finlanda a depistat un submarin neidentificat în largul coastelor sale săptămâna trecută, în timp ce Letonia detectase luna trecută un submersibil rus în apropierea apelor sale teritoriale.

"Rusia are dreptul să utilizeze mările aşa cum îl avem şi noi", a declarat amiralul american Brad Williamson, comandantul exerciţiului NATO. "Însă incidentele la care am asistat recent nu sunt în conformitate cu reglementările internaţionale şi au stârnit preocupări. Exerciţiul actual nu este o ripostă, dar are o anumită relevanţă", a spus Williamson, aflat la bordul navei militare USS Vicksburg, care coordonează manevrele militare.