ascultă articolul

- Domnule prof. dr. ing. Stefan Bragarea va rog sa imi permiteti sa va adresez cateva intrebari legate de interesul pe care il manifesta cei atasati de valorile perene ale medicinei naturiste fata de suplimentele alimentare cu zinc. Stiu ca ati absolvit in 1971 Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Chimie Industriala, Sectia de Tehnologia Substantelor Organice. Ati lucrat apoi in cadrul Intreprinderii de Medicamente Bucuresti si – ca cercetator stiintific – in Institutul pentru Industrie si Chimie Alimentara. Ati fost sef de laborator in ICECHIM – Institutul pentru Energetica Chimica si Biochimica si director stiintific la BIOTEHNOS. Ati lucrat in SUA si in Franta, iar cursul Dvs. de Tehnologie Biochimica a fost larg apreciat. Ce sunt deci zincul biologic, zincul organic, care este deosebirea intre ele si care este cea mai usor asimilabila si mai utila forma de zinc pentru organismul uman ?

- Zincul organic este continut in orice sare de zinc a unui acid organic. De obicei in aceste saruri zincul este chelatizat cu atomi de azot sau de sulf. De fapt ”zinc organic” si ”zinc biologic” sunt denumiri comerciale. Expresia ”zinc chelatat” nu este corecta. De exemplu picolinatul de zinc, considerat de dr. Earl Mindell in best-sellerul sau Biblia Vitaminelor drept forma de zinc cea mai rapid absorbita in organism, este sarea cu zinc a acidului picolinic (in care metalul este chelatizat cu azotul din heterociclu). Acidul picolinic este metabolit al triptofanului – aminoacid esential deosebit de important in alimentatie. Lasind la o parte denumirea comerciala, este util sa intrebati comerciantul sub ce forma este continut zincul in suplimentul respectiv. Oricum absorbtia intestinala a zincului este mai lenta si partiala.

- Va rog sa ne faceti o sumara trecere in revista a componentelor din suplimentele alimentare si alte produse ce contin zinc, comercializate pe piata romaneasca.

De obicei se gasesc oxid, sulfat, acetat gluconat si aspartat de zinc. Oxidul a fost folosit inca din antichitate in India, Califatul Arab si Grecia sub forma de unguente in tratamentul unor boli de piele (prurit), drept antiseptic si calmant. Sulfatul se utilizeaza drept sursa de zinc in furaje si in medicina ca astringent si emetic. Gluconatul si aspartatul se folosesc in preparate care micsoreaza durata racelilor si in tratamentul unor forme rebele de diaree. Fostul meu coleg, si prietenul meu, domnul prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi le crediteaza in volumul 4 al cartii sale ”Si noi ce mai mancam ?” drept forme de zinc mai usor absorbabile.

- Ce parere aveti despre capacitatea drojdiilor selectionate de a sintetiza anumite microelemente, in speta zinc ?

- Drojdiile, inclusiv drojdia de bere, nu sintetizeaza zinc ci il preiau din mediul de cultura in proportii aproximativ egale. Evident capacitatea de preluare este limitata. Produsele etichetate drept ”imbogatite in zinc” contin surse extranee (aport extern, n.n.).

- Importanta biologica a oligo- si microelementelor este bine cunoscuta, inclusiv interventiile lor in procesele de apoptoza celulara. Care credeti ca sunt cele mai bune surse naturale de zinc ?

- Apa de mare este o sursa bogata de microelemente, deci vietuitoarele marine – pesti, crustacee, alge – au aportul lor caracteristic, care depinde insa si de zona de recoltare. Dintre produsele non-marine, surse importante sunt germenii de grau, semintele – in special cele de in – ficatul de vita si porc, carnea de pasare si de vita. Ne putem procura vitaminele si mineralele necesare folosind o hrana cat mai variata, cat mai diversa. Deficientele intr-un singur mineral sau element sunt insa rare. Vitaminele si microelementele se interconditioneaza reciproc. Astfel, excesul de calciu – important pentru persoanele in varsta si/sau cu risc de osteoporoza – este antagonist pentru zinc. O sursa de microelemente – inclusiv de zinc – aparent inedita, desi studiata de aproape 100 de ani, este polenul crud de albine. Dr. Mircea Ialomiteanu in lucrarea sa ”Polenul aliment-medicament; valoare biostimulatoare si terapeutica” citeaza in acest sens rezultate din intreaga lume. Concluzia este unanima – polenul contine totalitatea macro- si microelementelor necesare vietii animale. Rezultatele au fost reconfirmate si publicate si de Patrice Percie du Sert in lucrarea ”The Healing Powers of Pollen”. In societatea moderna de tip occidental apar pretutindeni carente de vitamine si microelemente, determinate de stilul de viata si de alimentatie. Aceste carente devin accentuate in stari de boala, de epuizare fizica (sportivi, munca in climate si conditii defavorabile), stres, suprasolicitare emotionala, crestere – adolescenta, inaintare in varsta. Este cu mult mai simplu sa folosesti aportul unui singur produs care contine foarte multi si variati nutrienti de baza, decat sa iei un pumn de capsule si pastile, fiecare destinate unui anumit tip de deficienta. Eu personal sunt un consumator masiv de polen de albine crud.

 

A consemnat pentru dvs.: Dr. Cristina Aosan