Pentagonul vrea să-l înţeleagă mai bine pe Putin studiindu-i limbajul corporal

Un grup de lucru de la Pentagon studiază limbajul corporal al unor lideri străini, printre care şi preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a înţelege mai bine comportamentul lor, a recunoscut vineri un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, citat de AFP.
Aceste studii, realizate pentru Departamentul de Stat la începutul anilor 2000, sunt efectuate în prezent pentru "Office of Net Assessment", un grup de reflecţie de la Pentagon.
Aproximativ 15 lideri străini au fost studiaţi, printre care premierul rus Dmitri Medvedev, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, liderul nord-coreean Kim Jong-un, fostul lider Al-Qaida Osama Ben Laden sau preşedintele rus Vladimir Putin.
"Portretul psihologic al preşedintelui rus a fost actualizat ultima dată în 2012", a recunoscut un oficial al Pentagonului, care a vrut să-şi păstreze anonimatul.
Aceste studii "nu sunt utilizate pentru a elabora o politică sau pentru a lua decizii", s-a apărat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.
Începând din 2009, aproximativ 300.000 de dolari au fost cheltuiţi în fiecare an pentru efectuarea acestor studii, potrivit lui.

Secretarul de Stat al Apărării, Chuck Hagel, a aflat despre existenţa acestor studii după dezvăluirile de vineri ale cotidianului USA Today, a adăugat el.
Începând din 2009, aproximativ 300.000 de dolari au fost cheltuiţi în fiecare an pentru efectuarea acestor studii, potrivit lui.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)