Peste 22.000 de români au certificat de revoluţionar

Numărul deţinătorilor de certificate de revoluţionar, în urma evenimentelor din decembrie '89, este estimat la 22.000-23.000, însă 16.000 dintre aceştia, mai precis cei din categoria "luptător remarcat prin fapte deosebite", nu vor primi nici în 2014 indemnizaţie lunară pentru acest merit.
În prezent, sunt aproximativ 22.000-23.000 de deţinători de certificate de revoluţionar, dintre care aproximativ 16.000 de luptători remarcaţi prin fapte deosebite, aproximativ 2.200 de luptători răniţi, circa 600-650 de luptători reţinuţi, 150-200 de răniţi şi reţinuţi, 2.000 de urmaşi ai eroilor martiri şi alţi 150-200 de participanţi, acesta din urmă fiind doar un titlu onorific, a precizat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Grosu, referent la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Toate aceste categorii, cu excepţia participanţilor, au beneficiat de indemnizaţie lunară, potrivit Legii 341/2004 - Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.
Numărul beneficiarilor s-a micşorat însă considerabil urmare a Legii 283/2011, prin care nu se mai acordă indemnizaţiile reparatorii persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, decât dacă respectivele persoane au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.
Astfel, în prezent, beneficiază de indemnizaţii luptătorii răniţi şi reţinuţi, precum şi urmaşii eroilor martiri, adică soţul supravieţuitor, dacă nu s-a recăsătorit, părinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia, până la majorat sau până la terminarea studiilor, dar nu peste vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află.
Indemnizaţia lunară se calculează prin aplicarea unor coeficienţi asupra salariului mediu brut pe economie, care variază în funcţie de categoria căreia i se acordă.
Astfel, pentru urmaşi, coeficienţii sunt: 1,1 pentru soţul supravieuţuitor, 1,1 pentru fiecare din copii şi 0,5 pentru fiecare din părinţii celui decedat. Pentru luptătorii răniţi şi reţinuţi, coeficienţii sunt 2 - pentru marii mutilaţi, 1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, 1,5 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate, 1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate şi 1,1 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate, potrivit Legii 341/2004.
Referentul de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a precizat că 1,1 din salariul mediu brut înseamnă 2.012 lei, din care se deduc contribuţii, valoarea netă a indemnizaţiei fiind de 1.909 lei.
Conform evidenţelor din 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, numărul total al celor care au murit împuşcaţi în 1989 este de 1.142, al răniţilor, de 3.138, iar al celor reţinuţi, de 760. De asemenea, au fost înregistraţi 748 de copii urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii 341/2004.

Adică nu beneficiază (în prezent - n.r.) de indemnizaţii exact «câştigătorii» Revoluţiei. Se poate compara numărul lor - 16.000 - cu numărul localităţilor din România, adică un om în fiecare localitate. Nu mi se pare mult faţă de ceea ce s-a întâmplat acum 24 de ani. «Câştigătorilor» Revoluţiei statul le-a acordat «un respect maxim»", a spus Gheorghe Grosu.
Astfel, în prezent, beneficiază de indemnizaţii luptătorii răniţi şi reţinuţi, precum şi urmaşii eroilor martiri, adică soţul supravieţuitor, dacă nu s-a recăsătorit, părinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia, până la majorat sau până la terminarea studiilor, dar nu peste vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află.
Indemnizaţia lunară se calculează prin aplicarea unor coeficienţi asupra salariului mediu brut pe economie, care variază în funcţie de categoria căreia i se acordă.
Astfel, pentru urmaşi, coeficienţii sunt: 1,1 pentru soţul supravieuţuitor, 1,1 pentru fiecare din copii şi 0,5 pentru fiecare din părinţii celui decedat. Pentru luptătorii răniţi şi reţinuţi, coeficienţii sunt 2 - pentru marii mutilaţi, 1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, 1,5 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate, 1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate şi 1,1 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate, potrivit Legii 341/2004.
Referentul de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a precizat că 1,1 din salariul mediu brut înseamnă 2.012 lei, din care se deduc contribuţii, valoarea netă a indemnizaţiei fiind de 1.909 lei.
Conform evidenţelor din 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, numărul total al celor care au murit împuşcaţi în 1989 este de 1.142, al răniţilor, de 3.138, iar al celor reţinuţi, de 760. De asemenea, au fost înregistraţi 748 de copii urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii 341/2004.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)