Peste 80% dintre IMM-uri NU DORESC IMPOZITUL pe construcţii speciale

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită amânarea aplicării impozitului pe construcţii speciale pentru anul fiscal viitor, întrucât un sondaj realizat în rândul IMM-urilor arată că 80,3% dintre acestea consideră că un astfel de impozit ar fi inoportun. Reprezentanţii CNIPMMR propun, în acest context, amânarea aplicării impozitului pe construcţii speciale, de 1,5% din valoarea brută contabilă a activelor de construcţii, pentru anul fiscal viitor şi realizarea unui studiu de impact.
Președintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, susţine, de asemenea, clarificarea tuturor aspectelor privind aplicarea impozitului şi evitarea ambiguităţilor cu privire la plafonul impozitului. Reaşezarea taxei în zona de suportabilitate economică precum şi realizarea unui catalog al mijloacelor fixe conform cu realitatea sunt parte a setului de măsuri propuse de CNIPMMR.
Aplicarea principiului universalităţii impozitului este una dintre măsurile pe care CNIPMMR o vrea obligatorie la plată pentru toate entităţile din România indiferent de statutul lor, publice de stat, mixte sau strategice, iar vicepreşedinte Florea Pârvu avertizează că astfel de măsuri vor alunga IMM-urile în Bulgaria.
Impozitul pe construcţii speciale vizează numai persoanele juridice şi se va aplica pentru reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii. Măsura vizează companii care deţin astfel de construcţii, precum E.ON, Enel, Transelectrica, Transgaz sau Romgaz.
Sunt exceptate de la plata impozitului terasele pe arabil, plantaţiile pomicole şi viticole, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial, precum şi clădirile pentru care Consiliul Local a acordat scutire de la plata impozitului pe clădiri conform titlului IX din Codul fiscal.
Din discuţiile cu membrii noştri apreciem că acest impozit nu ar trebui constituit. Conform sondajelor în rândul IMM-urilor, 80,3% dintre acestea apreciază că nu ar trebui instituit un impozit pe construcţii speciale. Pe de altă parte, 12,12% cred că valoarea pentru impozitul pe construcţii speciale ar trebui să fie de 0,25% în timp ce 4,55% consideră că valoarea de 0,5% este suficientă.
Președintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, susţine, de asemenea, clarificarea tuturor aspectelor privind aplicarea impozitului şi evitarea ambiguităţilor cu privire la plafonul impozitului. Reaşezarea taxei în zona de suportabilitate economică precum şi realizarea unui catalog al mijloacelor fixe conform cu realitatea sunt parte a setului de măsuri propuse de CNIPMMR.
Aplicarea principiului universalităţii impozitului este una dintre măsurile pe care CNIPMMR o vrea obligatorie la plată pentru toate entităţile din România indiferent de statutul lor, publice de stat, mixte sau strategice, iar vicepreşedinte Florea Pârvu avertizează că astfel de măsuri vor alunga IMM-urile în Bulgaria.
Impozitul pe construcţii speciale a fost de la început gândit greşit. Astfel, ţinând cont că inclusiv parcările vor fi impozitate, cei care ar vrea să-şi facă platforme mari în România, în special marii transportatori, care ar investi astfel sume importante, vor alege în acest context ca drumul lor dinspre Occident spre orient să treacă prin Bulgaria unde nu există un astfel de impozit.
Impozitul pe construcţii speciale vizează numai persoanele juridice şi se va aplica pentru reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii. Măsura vizează companii care deţin astfel de construcţii, precum E.ON, Enel, Transelectrica, Transgaz sau Romgaz.
Sunt exceptate de la plata impozitului terasele pe arabil, plantaţiile pomicole şi viticole, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial, precum şi clădirile pentru care Consiliul Local a acordat scutire de la plata impozitului pe clădiri conform titlului IX din Codul fiscal.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)