Peste nouă tone de preparate din carne etichetate incomplet retrase de pe piaţă

Inspectorii DSVSA Braşov au retras de pe piaţă 9.236 de kilograme de produse din carne etichetate incomplet și au dispus incinerarea acesteia.
"Deficiența constatată de inspectorii DSVSA Brașov a fost de etichetare, în sensul în care produsele aveau menționate pe etichetă o denumire generică, fără specificarea sortimentului", arată ANSVSA.
Pentru această neconformitate, unitatea a fost sancționată cu amendă contravenţională de 2.000 de lei și a fost dispusă retragerea de la comercializare a 9.236 kg din produsele etichetate incomplet și dirijarea lor la incinerare.
Inspectorii începuseră o anchetă specifică, în urma unei sesizări care fusese primită de la CJPC Brașov, privind o suspiciune de comercializare a unor produse din carne cu termen de valabilitate depășit.
Verificările de la unitatea ce a făcut reambalarea produselor din carne au vizat controlul documentelor de recepție (documente de transport, conformitate etc.), procedura tehnică de recepție, cea de ambalare și reambalare, cea de distribuție a produsului finit și trasabilitatea acestuia.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)