Plăteşti un euro, cumperi o casă!

Plăteşti un euro, cumperi o casă. Așa au decis autoritățile locale din Italia să salveze de la dispariție case aflate în ruină, cu o sumă simbolică.
Pentru a încerca să combată abandonul centrului istoric, la Salemi, în provincia Trapani din Sicilia, dar şi la Gangi, lângă Palermo sau la Carrega Ligure în provincia Alessandria, privaţii au încredinţat casele primăriilor, care au decis să le vândă contra unei sume simbolice, cu condiţia ca noul proprietar să le reabiliteze şi să le salveze de la degradare. Până acum, la Gangi au fost vândute deja patru case cu câte patru etaje.
La Carrega Ligure, în nordul Italiei, proiectul "casă la 1 euro" prevede ca intervenţiile de reabilitare să fie făcute respectând caracteristicile arhitecturii locale şi mediului înconjurător, dar şi în scopul de a combate depopularea satului.
Nu este necesar să ai reşedinţa în localitatea unde vrei să cumperi. Cumpărătorul trebuie să îşi asume toate cheltuielile notariale şi de cadastru, iar în maxim un an trebuie să prezinte un proiect de reabilitare a imobilului şi, după ce a obţinut acordul primăriei, să înceapă lucrările de renovare în două luni. Este necesară şi o garanţie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)