ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Patinatorul rus Evgheni Pluşenko nu şi-a ascuns dezamăgirea după ce a fost nevoit să se retragă din concursul individual masculin al Jocurilor Olimpice de la Soci, însă s-a declarat mulţumit că a reuşit să câştige o medalie de aur, în proba de echipe, la competiţia găzduită de ţara sa.

În vârstă de 31 ani, Pluşenko era cel mai vârstnic dintre participanţii la această probă şi a fost nevoit să renunţe după ce a simţit o durere la încălzire.

"Desigur că sunt dezamăgit, chiar dacă sunt mulțumit pentru aurul olimpic câștigat cu echipa. Însă astăzi am avut o aterizare oribilă după o săritură și am simțit o durere la spate", a explicat Pluşenko.

"Întregul sezon, mai ales după ultima operație, am muncit, muncit și iar muncit, am patinat, patinat și iar patinat, timp de multe ore... Este foarte greu. În orice caz, sunt mulțumit deoarece am cucerit un aur aici. Este OK", a adăugat Pluşenko, joi, în zona mixtă de la arena Iceberg, palatul de gheaţă din Soci.