ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Traficul pe Podul Agigea va fi închis  în perioada 23 - 26 octombrie, în intervalul orar 23.00 - 4.45, timp în care constructorii vor evalua starea de degradare a podului și vor întocmi un raport. Specialiștii vor să știe dacă acele cabluri de susținere montate provizoriu sunt rezistente și dacă structura podului poate funcționa în aceste condiții.

Decizia vine după ce Compania de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi a interzis circulaţia autovehiculelor mai grele de trei tone şi jumătate.

Traficul în zonă a fost restricționat la 1 octombrie. Au voie să traverseze podul doar mașinile mici și microbuzele, ambulanțele, autospecialele poliției, pompierilor și jandarmeriei.

Orice alt vehicul greu este obligat să facă un ocol de cel puțin 60 de kilometri ca să ajungă de la Constanța spre Mangalia și invers.

Se estimează că lucrările la structura de rezistență vor fi terminate la sfârșitul lunii noiembrie.