ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Poliția canadiană a arestat miercuri un cetățean român stabilit la Montreal, Marius Trifu Miclescu, căruia i-au adus 16 capete de acuzare, printre care se numără trafic de persoane și proxenetism, informează publicația de limbă engleză National Post.

Autoritățile canadiene au descoperit că românul de 38 de ani, ajutat de Serafim Cîrnaru (39 de ani), din Toronto, care a fost arestat în septembrie, și de Valentin Dumitru (54 de ani), din Montreal, care nu a fost găsit încă, aduceau din România femei, promițându-le contracte de muncă, dar apoi le obligau să se prostitueze, în saloane de masaj erotic.

În ancheta începută în urmă, în care au fost implicate și FBI și autoritățile din New York, au fost arestate alte trei persoane care au ajutat o familie din România să pătrundă ilegal în Canada.

Cel puțin două dintre femeile românce, ale căror nume nu au fost dezvăluite de autorități, au fost aduse ilegal în Canada, iar poliția canadiană încearcă să afle și statutul legal al celorlalte victime.

În Canada, prostituția este reglementată de lege, dar orice fel de publicitate a acestei activități este interzisă. Faptul că nu este ilegal ca cetățenii să plătească pentru servicii sexuale crează în continuare confuzie în societatea canadiană, iar încercările din 2011 și 2012 de a schimba aceste legi au eșuat. În iunie 2012, Guvernul Canadei a adoptat un plan de combate traficul de carne vie, după mai mulți ani în care această problemă s-a aflat în atenția opiniei publice.