ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul a aprobat acordurile de asociere cu Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, premierul Victor Ponta afirmând că vrea ca România să fie prima ţară care ratifică aceste acorduri şi atenţionând că Republica Moldova, în special, va fi supusă unor presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord, informează Mediafax.ro.


Ponta a precizat că a discutat cu premierul moldovean, Iurie Leancă, acesta informându-l că Guvernul de la Chişinău s-a reunit tot sâmbătă dimineaţa, pentru propriile proceduri aferente acestui acord.


"Din punctul meu de vedere, în special Moldova va avea o perioadă de presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord şi eu cred că prima ţară care are datoria să facă, nu să dea din gură, să vorbească, cum s-a întâmplat zece ani, vorbe goale, ci chiar să facă ceva este România", a spus Ponta.


El a cerut miniştrilor ca, în urmtoarele săptămâni, să intensifice procedurile de aprobare a acordurilor bilaterale cu Moldova pentru domeniile pe care le gestionează.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews