ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că nu exclude "absolut deloc" o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, acuzând președintele că este și mai iresponsabil deoarece acesta va pleca din funcție.

"Lucrurile stau în felul următor: poziția PSD este ca în principiu suntem de acord cu domnul Tăriceanu, Traian Băsescu are tendința, considerând că oricum pleacă din funcție, de a fi și mai iresponsabil decât a fost până acum. Era greu, dar iată că a reușit", a declarat Ponta, într-o conferință de presă de la Tulcea, după o reuniune a conducerii PSD, citat de Ziare.com.

Ponta a continuat declarația numind întâlnirea Băsescu-Udrea de la Cotroceni ca fiind una rușinoasă

"Este rușinos și pentru instituția prezidențială să vedem întâlniri de campanie la Palatul Cotroceni. I-am asigurat pe colegii de la PSD că dacă voi fi președinte, ne vom vedea în Deltă, dar nu la Cotroceni. Președintele României nu are întâlniri cu partidele, are consultări, Palatul Cotroceni nu este sediu de campanie."

Premierul mai adaugă si că este de acord cu ideea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,de a îl suspenda pe Trăian Băsescu după declarațiile acestuia de miercuri seara, de susținere a Elenei Udrea la alegerile prezidențiale.

"Ideea domnului Tăriceanu este extrem de corectă și are toată susținerea mea. Dacă Trăian Băsescu se va manifesta în continuare ca șef de campanie al Elenei Udrea, nu excludem absolut deloc ideea de a aplica prevederile constituționale privind suspendarea. Problema este că nu ne dorim o criză politică, dar pe Traian Băsescu nu-l mai interesează și nu are nimic de pierdut și cu siguranță va continua să facă cât mai mult rău", a mai spus premierul.