ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit luni pentru a ajunge la un acord în privinţa viitorului USL. Cei doi nu s-au înţeles, astfel că viitorul alianţei aflată la guvernare este "în aer".

Premierul a fost singurul care a dat declaraţii după runda de negocieri eşuată.

"Încă nu ne-am înţeles. Am venit clar cu două lucruri: rămânem la formula din 2012, cu toate posturile aparţinând colegilor liberali să le aparţină şi să vină cu nominalizări, sau dacă este restructurare, să fie consens", a spus Victor Ponta.

În acelaşi timp, el a precizat că nu îşi doreşte ruperea USL.

"Fac tot ce ţine de mine pentru a continua USL", a adăugat premierul.

PNL îşi doreşte instalarea lui Klaus Iohannis în funcţia de ministru de Interne şi atribuirea acestuia a postului de vicepremier pe probleme de securitate.

PSD susţine că functia de vicepremier care revine liberalilor este "legată" de postul de ministru al Finanţelor.