Poroșenko, în vizită în SUA: Ucraina are nevoie ajutor militar și un statut special de securitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut joi, Statelor Unite să ofere sprijin militar țării sale, pentru a putea combate separatiștii pro-ruși din est. Aflat în vizită oficială în SUA, Poroșenko a rosti un discurs în fața Congresului Statelor Unite, în care a invocat, din nou, necesitatea ca Ucraina să nu fie lăsată singură în fața agresiunii Rusiei, relatează BBC.
”Dacă nu îi oprim acum, vor trece granița Europei”, a atenționat Poroșenko, cerând Statelor Unite și Europei să nu lase Ucraina singură în fața Rusiei.
El a reamintit totodată de Memorandumul de la Budapesta din anul 1994, document prin care SUA, Rusia și China au acordat Ucrainei garanții de securitate în schimbul renunțării la arsenalul nuclear moștenit de armata ucraineană în urma destrămării Uniunii Sovietice.
Referindu-se la conflictul armat cu separatiștii sprijiniți de Moscova, Poroșenko a insistat că armata ucraineană are nevoie de arme moderne produse de statele occidentale pentru a face față acestei confruntări, asistența neletală furnizată până în prezent fiind insuficientă. ”Vestele antiglonț și echipamentele de vedere nocturnă sunt de asemenea importante. Dar nu putem câștiga un război doar cu veste antiglonț”, a explicat Poroșenko, adăugând că, ”la fel ca Israelul, Ucraina are dreptul să-și apere teritoriul”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)