ascultă articolul

Se urcă plângând în autocar - e înaltă, mlădie, cu păr lung, negru, rebel, cu mers apăsat, machiaj puternic și privire încruntată, încercând, parcă, să mascheze un suflet prea fragil pentru lumea în care trăiește. Șoferul o privește cu uimire și îi face semn să se așeze pe locul liber din față. Îi ignoră cu eleganță lacrimile și îi întinde ca într-o doară pachetul de șervețele, întorcându-se repede spre ce avea de făcut.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Pleacă. S-a liniștit. Privește absentă pe fereastră cum se îndepărtează de oraș, de rana vie din inima ei, de strigăt, de reproș, de neînțeles. Inima pare că i se împietrește din ce în ce mai tare, cu fiecare kilometru pe care îl străbat în goană, pe autostrada plină de frunze ruginii.

Telefonul îi sună întruna. Nu răspunde. Până la urma, exasperată, răspunde enervată, dar nu apucă să rostească mai mult de două sunete, că vocea plină de iubire de la capătul celălalt al undelor o copleșește cu o navală de cuvinte care parcă o ard... Toți cei de lângă aud repetându-se la nesfârșit..." te iubesc, te iubesc, coboară, sunt un prost, iartă-mă, iarta-mă, sunt un bou, coboară, coboară..." Toți cei din jur își îndreaptă cu uimire, odată cu ea, privirea spre stânga, spre mașina neagră care gonește pe autostradă în dreptul lor... Spre tânărul ciufulit, nebun, frumos, care ignoră claxoanele celor din spate și îi face întruna semne disperate...Spre buchetul uriaș de trandafiri roșii...Spre ursulețul alb care privește, parcă și el, rugător spre fata brunetă cu privirea tristă și sufletul rupt....

Ea, însă, închide telefonul și privește doar în față, ștergându-și cu hotărâre lacrimile...lacrimile astea care nu se mai opresc..și nebunul ăsta frumos nu renunță nicicum, merge în continuare în dreptul lor, cu tot cu ochii lui frumoși, scânteind de iubire, cu părul lui rebel, cu trandafirii ăia roșii superbi, cu ursulețul ăla uriaș, dulce, alb, pufos, cu tot cu mașina aia tunată, ca în filme , cu tot cu pasiunea aia nebună-nebună-nebună, ca în filme...

O bătrânică cedează nervos și îi spune șoptit, cu glas gâtuit de lacrimi:" Coboară, maică, hai, iartă-l și tu că uite ce mult te iubește..."
Un domn din spate incepe sa aplaude strigand- "co-boa-ra, co-bo-ara, co-boa-ra!"
In scurt timp toti oamenii din autocar aplauda sacadat strigand in acelasi glas
"Co- boa-ra, co-boa-ra, co-boa-ra!"
Ea plange, batranica plange, domnul care a dat startul plange si el.
Nebunul frumos din masina tunata nu pleaca nicicum din dreptul lor.
In spatele lui pe autostrada s-a adunat un convoi intreg de masini care claxoneaza intruna.
Ursuletul urias, pufos, dulce priveste rugator, cerand iertare, cu toata candoarea clipelor frumoase pe care le-au impartit.
Trandafirii aia uriasi o cheama inapoi cu toata pasiunea iubirii ce i-a unit.
Autocarul intreg aplauda din ce in ce mai tare, strigand in acelasi glas:
"Co- boa-ra, co-boa-ra, co-boa-ra!"
Ea plange, batranica plange, domnul care a dat startul inca plange si el.
Si nebunul asta frumos din masina tunata din dreptul lor nu vrea nicicum sa o lase sa fuga...

Soferul autocarului trage brusc pe dreapta, se intoarce hotarat spre ea si ii spune ferm, fara sa ii lase vreo alta optiune: " Cobori acum. O iubire din asta merita sa ramai. Hai, da-te jos!"
Din spate aplauze, strigate, fluieraturi..."hai, da-te jos, hai, da-te jos, hai da-te jos!"
Batranica e in extaz, domnul care a dat startul aplauda frenetic, tot autocarul pare cuprins de frenezie, de o febra minunata de iubire...Se ridica tremurand, coplesita de emotii, priveste intrebator spre sofer, acesta incuviinteaza calm, impasibil, cool ca un jucator de pocher....Iese cuminte din autocar, direct in bratele nebunului frumos care o invaluie in ploaia de trandafiri mari, rosii, in bratele pufoase ale ursuletului urias, in atatea amintiri frumoase si in atata iubire pentru care merita sa ramana...

Soferul inchide usa in urma ei. Mai stau putin pe loc si apoi pleaca. Incet. Nu se mai grabeste nicaieri. Priveste ganditor chipurile oamenilor din autocar. Sunt toti tacuti, cu un zambet pierdut pe chipuri. Batranica suspina si isi mai sterge o lacrima. Barbatul care a dat startul ofteaza aproape soptit si ii zambeste trist unei amintiri. Ofteaza si el si isi sterge o lacrima. Din amintire ii zambeste trist un chip pe care l-a lasat sa plece, desi il iubea mai mult decat orice pe pamant . Si, desi trecuse atata timp de atunci, nu trecea nici o seara in care nu se intrebe cum ar fi fost daca ar fi facut ceea ce tocmai facuse nebunul frumos de mai devreme. Nu trecea nici o zi in care sa nu priveasca chipurile celor ce urcau in autocar, cu inima stransa uneori de un fior..."cum ar fi daca as vedea-o? " Nu trecea nici o zi fara sa ii para rau ca n-a stiut sa iubeasca cu acea iubire pentru care sa fi meritat sa ramana.

Priveste trist la zambetul pierdut al celor din autocar...sunt multumiti ca poate si datorita lor o poveste de iubire astazi inca mai traieste...In lumea asta din ce in ce mai infometata de iubire, dar care - habar n-avea de ce- parca pe zi ce trece are din ce in ce mai putin curaj sa o gaseasca. Si sa o pastreze.

Inainteaza usor, in tacere, pe autostrada plina de frunze ruginii care se cauta neincetat.

Zambeste totusi, la un moment dat. Pe parbriz, intr-un colt, zareste doua frunze ruginii imbratisate.
Zambeste pentru ca el a avut curaj sa o cheme inapoi.
Zambeste pentru ca ea a avut curaj sa ramana.
Zambeste pentru ca astazi e un alt fel de toamna in inima lui. O toamna blanda, calda, aurie...
Zambeste. Pentru ca in sufletul lui e o toamna atat de altfel astazi... cand iubirea a invatat in sfarsit sa conjuge si verbul "a ramane".