Povestea lui WALTER, bebelușul care A TRĂIT câteva minute GALERIE FOTO

AVERTISMENT: Vizionarea acestor fotografii poate fi o experiență șocantă pentru persoanele sensibile. Intenția celor care le-au împărtășit nu este de a îndurera pe nimeni, ci de a arăta lumii „incredibila frumusețe și misterul sarcinii și vieții umane. ”
Pe 14 iunie, într-o vineri, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată pentru Lexi, care aștepta să nască peste vreo 5 luni. Lexi a intrat, totuși, în travaliu, la doar 19 săptămâni de sarcină.
În acea noapte, la 9:42, s-a născut Walter. A trăit doar câteva minute.„Era complet format și totul era la locul lui, i-am putut vedea inima bătând în pieptul lui micuț”, zice Lexi.
„Joshua (soțul ei), cât și eu l-am ținut amândoi în brațe și am plâns și ne-am văzut micuțul fiu, perfect”.
În dimineața următoare, niște prieteni le-au adus pe celelalte două fiice ale celor doi părinți, la spital, să-și vadă frățiorul.
„Nu am avut niciun dubiu că fetele trebuie să-și vadă fratele”, spune Lexi. „Emmei i-a luat ceva să înțeleagă ce îi spuneam când îi explicam că Iisus a luat bebelușul lor în Rai cu El, dar a înțeles și ea.”
La un moment dat, Joshua i-a făcut mai multe fotografii frumoase lui Walter, soției și fiicelor sale, ținând în brațe pe fiul și fratele lor.
După postarea acestor fotografii pe site-ul ei de fotografie, milioane de oameni din toate părțile globului le-au văzut. „Vă rog să vă simțiți liberi să împărțiți fotografiile noastre”, spune Lexi. „În toată durerea noastră, sunt bucuroasă că a ieșit ceva bun din asta. Mă rog ca Domnul să atingă în continuare pe cât mai mulți oameni prin fotografiile lui Walter.”
Probabil că cel mai șocant lucru legat de aceste fotografii este faptul că bebeluși de vârsta lui Walter sunt avortați în fiecare zi în majoritatea țărilor. „Întrebați-vă: Arată Walter ca o bilă de țesut?”
[gallery columns="8" link="file" ids="30218,30219,30220,30221,30223,30224,30225,30226"]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)