Anul trecut vine de la Brăila o fată tânără. Îmi scrisese pe mess că e o tragedie uriașă în viața ei. O primesc și îi citim rugăciuni de sănătate cu fesul Sfântului Ioan Rusul.

La sfârșit îi zic: și totuși care e tragedia?

Părinte, sunt căsătorită cu un cadru militar. E un om foarte muncitor și vrednic, dar să nu audă de copii. O zis că mă omoară dacă aude că rămân însărcinată. Urăște bebelușii, zbiară ca un nebun numai dacă aduc vorba.

Eu sunt îndrăgostită de toți pruncii din lume. Vreau să am copilașii mei, să-i strâng în brațe, asta e lumina mea, mila mea și dorul meu.

Fata plânge în hohote. O îmbărbătez.

Îmi zice: sunt însărcinată. Mi-e o frică de moarte să nu afle. Trebuie să-l scot afară, că altfel dă divorț.

Mă crucesc de răutatea fiarei. Îmi vine să urlu.

Îi zic:

Pruncuțul ăsta vă va strânge în brațe. Vă va adormi la sân. Va zice mama. Va avea ochii dumneavoastră. Va căuta sânul. Va bate în burtă. Va învăța să meargă. Va gânguri. Veți fi universul lui. Mâna lui Dumnezeu.

Plângea femeia să moară. Dar asta voiam. Să realizeze ce valoare infinită are un bebeluș.

Ce să fac, părinte?

Mai bine muriți de o mie de ori decât să-l omorâți. Să dea divorț. Să plece. Dacă vă bate, chemați politia, colegii lui. Îl aruncă afară pe el în secunda doi, nu pruncul mic și minunat și scump. Aveam o înverșunare ca înaintea morții.

Femeia pleacă promițându-mi că orice în cer și pe pământ s-ar întâmpla, nu va omorî sfințenia din ea.

Îmi scrie peste o săptămână. Fiara cazonă a făcut urât de tot, amenințări, urlete, palme. Fata a plecat la mama ei.

După 7 luni, femeia aduce pe lume o fetiță superbă. E lumina ochilor ei. E perfectă și are în ea o sfială sfântă, ca a bebelușului care simte că nu e vrut. Nici nu plânge. Doar oftează încet.

La spital, vine matahala cu buchet de flori. Își cere iertare. Se așază în genunchi lângă pat și plânge.

Femeia mă întreabă dacă să se mai întoarcă la el.

Sigur, căsătoria e sfântă, dar lăsați-l în probe. Urmăriți-l atent. Dacă se deșteaptă iar fiara în el, dați-i cu flit.

După trei luni vin la noi la Biserică. Omul e schimbat la față. Nu mai are timp de urlete. Schimbă scutece. Dă biberon la păpușică. Îngenunchează sub patrafir.

Uneori un șoc puternic e necesar ca să aruncăm iadul din noi.