Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României: Unirea din 24 ianuarie nu este Mica Unire, ci Unirea de bază a statului român

Unirea Principatelor Române, înfăptuită în 24 ianuarie 1859 la Bucureşti, într-o clădire a Bisericii situată pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află acum Palatul Patriarhiei, este "Unirea de bază a statului român modern, şi nu Unirea Mică", a declarat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că acest moment trebuie aniversat la Patriarhie deoarece Unirea Principatelor s-a petrecut pe Dealul Mitropoliei, iar Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost uns ca domn al Principatelor Unite în Catedrala Patriarhală.
Întâistătătorul BOR a mai spus că Unirea din 24 ianuarie nu trebuie văzută ca o zi de odihnă în plus din calendar, ci ca o zi de sărbătoare naţională precizând că a recomandat ierarhilor şi preoţilor din eparhiile din ţară şi străinătate să oficieze slujbe de pomenire a tuturor celor care au contribuit la Unirea Principatelor şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui deziderat naţional.: "Este zi pentru cinstirea şi îmbogăţirea valorilor poporului român".
Slujba de la Catedrala Patriarhală s-a încheiat cu Hora Unirii, cântată de corul Patriarhiei, după care au fost depuse coroane de flori, din partea Patriarhiei şi a Academiei Română, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
"Nu este Unirea Mică, este Unirea de bază, iar la Alba Iulia, în 1918, a fost Unirea de la vârf. Aceasta este Unirea de bază, pentru că a permis crearea, în 1862, a statului unitar modern, numit România. Această Românie a fost capabilă să ajungă la independenţă totală faţă de imperiul otoman, în 1877, iar apoi la ridicarea în 1881 la stat de regat, autocefalia BOR în 1885 şi pregătirea Unirii Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei cu România la 1918", a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României sâmbătă, după Slujba Sfântei Liturghii, în care au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.
Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că acest moment trebuie aniversat la Patriarhie deoarece Unirea Principatelor s-a petrecut pe Dealul Mitropoliei, iar Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost uns ca domn al Principatelor Unite în Catedrala Patriarhală.
„Noi, din anul 2009, am hotărât să dăm mai multă importanţă acestui eveniment deoarece el s-a petrecut la Bucureşti. Noi am considerat că întrucât Unirea Principatelor s-a realizat într-o clădire a Bisericii care exista pe locul actualului Palat al Patriarhiei şi întrucât domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 8 februarie 1859, după alegerea din 24 ianuarie, a fost binecuvântat ca domnitor al Principatelor Unite în această Catedrală este necesar ca aici, pe dealul Mitropoliei, unde s-au desfăşurat ceasurile unirii să aniversăm cu rugăciune şi acţiune acest eveniment, dar nu singuri, ci Patriarhia Română împreună cu Academia Română - cele mai venerabile instituţii ale culturii şi spiritualităţii româneşti. Iată, astăzi, din nou împreună cu membrii Academiei Române vom vorbi despre consecinţele benefice ale Unirii Principatelor, dar aceasta după ce vom depune o coroană de flori din partea Academiei Române şi din partea Patriarhie Române la statuia lui Alexandru Ioan Cuza care se află aici în faţa altarului Catedralei Patriarhale din Bucureşti”, a spus Preafericirea Sa, conform basilica.ro.
Întâistătătorul BOR a mai spus că Unirea din 24 ianuarie nu trebuie văzută ca o zi de odihnă în plus din calendar, ci ca o zi de sărbătoare naţională precizând că a recomandat ierarhilor şi preoţilor din eparhiile din ţară şi străinătate să oficieze slujbe de pomenire a tuturor celor care au contribuit la Unirea Principatelor şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui deziderat naţional.: "Este zi pentru cinstirea şi îmbogăţirea valorilor poporului român".
Slujba de la Catedrala Patriarhală s-a încheiat cu Hora Unirii, cântată de corul Patriarhiei, după care au fost depuse coroane de flori, din partea Patriarhiei şi a Academiei Română, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)