ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Premierul italian Enrico Letta a demisionat din funcţie, în urma unei dispute din cadrul coaliţiei sale de guvernare. Colegii din partidele de la guvernare i-au reproşat că nu a avut o politică economică eficientă. Enrico Letta a anunţat că îi va înmâna demisia sa preşedintelui Italiei, vineri, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Premierul Enrico Letta a fost acuzat chiar de către colegii săi din Partidul Democrat de lipsa de acţiune pentru relansarea economiei. El a fost considerat vinovat pentru creşterea şomajului până la 12,7 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.

„Conducerea Partidului Democrat a examinat situaţia politică şi evoluţiile recente. Îi mulţumeşte Preşedintelui Consiliului, Enrico Letta, pentru activitatea deosebită în fruntea guvernului”, a declarat Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat.

Enrico Letta a fost desemnat premier al Italiei în aprilie anul trecut. El a condus o coaliţie de centru-dreapta, din care au făcut parte Partidul Democrat şi formaţiunea Poporul Libertăţii, condusă de Silvio Berlusconi. La vremea respectivă, el îşi propunea reforme politice.

Potrivit presei de la Roma, Matteo Renzi ar putea fi desemnat pentru postul de premier în locul lui Enrico Letta.