Premierul Ponta îl vrea pe liberalul Iohannis în Guvern

Premierul Victor Ponta a anunţat că este de acord cu cooptarea liberalului Klaus Iohannis in guvernul pe care îl conduce.
Ponta a încercat să liniştească puţin apele după ce doi membri importanţi ai PSD, vicepreşedintele Dan Şova si purtătorul de cuvânt Cătălin Ivan, au declarat că primarul Sibiului nu poate ocupa decât un post de ministru, nu şi pe cel de vicepremier.
"Am văzut propunerile făcute de colegii liberali. Sunt oameni de valoare, în frunte cu domnul Iohannis pe care nu doar că îl doresc în Guvern, dar cred că ar aduce un plus Guvernului. Am o relaţie foarte bună cu domnul Iohannis. Ne cunoaştem de ceva timp. Cred că ar fi un mare câştig pentru Guvern. Celelalte decizii tehnice, cum vom proceda în continuare, le vom lua în ţară, împreună, cu calm şi cu gândul cum e mai bine pentru sarcina principală a Guvernului de a-şi continua programul pe trend pozitiv al României", a declarat Ponta, aflat încă în Rusia, după ce a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
PNL a decis vineri să-l propună pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pentru posturile de ministru de Interne si vicepremier.
Portofoliul de la Interne este vacant după demisia forţată a lui Radu Stroe, în timp ce funcţia de vicepremier a rămas liberă după plecarea lui Daniel Chiţoiu din Guvern.
Foto: evz.ro

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Deranj mare la Budapesta, după ce noile manuale turcești de istorie pentru liceu conțin hărți medievale în care Ungaria nu apare deloc pe hartă

Olivia Steer: Și eu mi-am pus problema că dîrele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Dar nu era “fum de motor”, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)