ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul libian Ali Zeidan a fost eliberat, joi, după ce a fost reţinut timp de câteva ore în cursul dimineţii de o grupare a foştilor rebeli, a anunţat ministrul libian de externe Mohamed Abdelaziz, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Mohammed Kaabar, a declarat că premierul Zeidan a fost eliberat şi se află în drum spre biroul său. Eliberarea ar fi survenit însă în urma unei intervenţii a forţelor libiene şi nu a punerii în libertate de bunăvoie de către gruparea rebelă.

La doi ani de la revoluţia ce a pus capăt regimului fostului lider libian lui Muammar al-Gaddafi, care a condus ţara timp de 42 de ani, Libia se confruntă cu numeroase tulburări şi are în prezent un guvern de tranziţie. Forţe armate libiene luptă să menţină sub control miliţiile tribale şi militanţii islamişti care controlează părţi ale ţării.