Premierul libian a fost eliberat la câteva ore după ce a fost răpit de o grupare a foştilor rebeli

Premierul Libiei, Ali Zeidan, a fost eliberat de foştii rebeli care l-au reţinut joi dimineaţa timp de câteva ore.
Guvernul libian a afirmat că "nu va ceda şantajului" după răpirea premierului Ali Zeidan, calificând această acţiune drept un "act criminal", relatează France Presse.
"Guvernul nu va ceda şantajului din partea nimănui", a declarat vicepremierul al-Seddik Abdelkarim, care a dat citire unui comunicat la puţin timp după anunţul eliberării lui Ali Zeidan, care ar fi avut loc în urma unei operaţiuni a forţelor de securitate libiene.
El a afirmat că executivul este "solidar şi unit" şi a dat asigurări misiunilor diplomatice străine din Libia că "situaţia privind securitatea este sub control".
Joi, în zori, şeful guvernului de tranziţie a fost luat de la reşedinţa sa din Tripoli de un grup de persoane înarmate, îmbrăcate în civil. "Premierul a fost răpit şi condus spre o destinaţie necunoscută", indica un comunicat al executivului libian.
Ulterior, o grupare a foştilor rebeli, "Celula pentru operaţiuni a revoluţionarilor din Libia'', subordonată Ministerului de Interne, a declarat că l-a"'arestat" pe premier conform unui mandat al procurorului general pentru "subminarea securităţii şi pentru corupţie". Parchetul a dezminţit imediat această informaţie, în timp ce rebelii susţineau că premierul se află în stare fizică bună şi este deţinut la Departamentul pentru combaterea criminalităţii din cadrul Ministerului de Interne.
Potrivit unor informaţii,"răpirea" sau "sechestrarea" primului ministru libian ar avea legătură cu presupunerile că guvernul de la Tripoli ar fi colaborat cu Washingtonul în capturarea de către SUA a unui presupus lider Al-Qaida la sfârşitul săptămânii trecute în urma unei operaţiuni de tip commando.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)